Un papagal vestit, frumos gătit
Era foarte indignat şi nemulţumit.
Un nour de furie pe dată-l cuprindea
De fiece dată când de şarpe-auzea.
Căci precum un fulger năprasnic el sărea
Şi câte-un papagal el mai prindea!
Cum se poate ca-ntr-o onestă societate
Umilului papagal să nu i se facă dreptate?
Căci era şi el cetăţean, dar soarta-i era nefastă
De-l lăsa să cadă-ntr-o asemenea năpastă!
Aşa că papagalul hotărî: revoluţie!
Şarpele să fie-nfrânt, să se facă justiţie!
Căci şarpele se-nfige-n ei ca o lipitoare
Şi proftiă de pe-a papagalilor sudoare!
Ei, săracii, îşi cresc puii, muncă mare!
Îi învaţă să se hrănească, să zboare!
Iar şarpele cel înveterat, haţ! i-a prins!
Şi viaţa multora în aşa fel s-a stins!
De mai multă dreptate se bucură şi-o floare
Care de către toţi e călcată-n picioare!
Revoluţia papagalului un secret fu la-nceput,
Dar curând întreaga lume păsăreasc-a priceput
Că ei au drepturi, că-n istorie ocupă-un loc
Şi că de câte-un şarpe amărât nu se sperie de loc!
Astfel porniră papagalii la luptă, încrezători,
Că pe şerpi îi vor învinge, că vor fi liberi până-n zori!
Întreaga pădure de-un freamăt fu cuprinsă
Ca un roi de-albine, ca o flacără nestinsă!
Fiorul libertăţii pe toţi nemilos i-a subjugat
Iar pe hainii şerpi cu curaj i-au alungat!
Astfel animalele pe papagal erou îl făcură
Şi prin pădure îl purtară într-o falnică trăsură
Dar curând, vai! câţi papagali în păure-apărură
Mâncând a copacilor seminţe, şi ca o pată de cianură,
Pădurea o cuprinseseră şi-n întregime o devastară!
Peştii din ale lor ape vedeau cum copacii îi sufocară
Din acvariile lor de ceară albinele fugeau, toţi plecau!
Pe cei rămaşi, pe ei, săracii, dorul şi nostalgia-i apucau
De vremurile bune, când câte-un şarpe mai mânca
Un pui de papagal, dar, vai! prea târziu era
Căci şarpele, săracul, nu se mai întorcea!
Şi astfel oameni buni, învăţăm din astă poveste
Că în tot şi în toate cu importanţă fiecare este
Că echilibrul stabilit cu grijă nu trebuie stricat
Căci Dumnezeu fiecăruia un rol în lume i-a dat!
Iată, papagalul credea că şarpele drept n-avea
Numai el, cel năpăstuit, numai el cu drept se credea!
Astfel, oameni buni, şi cu astfel de gândire
Cincizeci de ani a noastră ţară a trăit în suferire!
