1989, poarta catre libertate?


Acest subiect este foarte delicat întrucât atinge coarda sensibilă a românului: libertatea. Semnul de întrebare te pune pe gânduri, te nelinişteşte.

Ca să putem să dăm un răspuns la această întrebare trebuie să cunoaştem trecutul şi prezentul, deopotrivă, să intrăm în realitatea lucurilor.

Ca să înţelegem ce s-a întâmplat atunci, va trebui să intrăm în inimile oamenilor.

Comunismul…Ce este el? Mulţi folosesc acest cuvânt, dar sensul lui nu îl ştiu aşa de mulţi. Comunismul este o ideologie, adică o credinţă propovăduită poporului, care doreşte ridicarea clasei muncitoare împotriva oamenilor bogaţi (burgezia şi nobilimea), asupritori. Comunismul predică o falsă egalitate între un om şi altul şi respinge Biserica. El afirmă că oamenii vor fi plătiţi la fel, indiferent ce fac (de fapt, după această ideologie, puteai să nu faci nimic şi tot primeai salariu!). Oamenii, ademeniţi de promisiuni de îmbogăţire, i-au urmat pe cei care au creeat ideologia comunistă, răsturnând conducerea statului. Totuşi, această egalitate s-a dovedit a fi o utopie. Cum să fie egali, dacă unul sau mai mulţi oameni trebuiau, oricum, să fie conducători? Nimeni nu s-a gândit la asta. Ideologii au ajuns la putere. Şi au guvernat cu o mână de fier. „Egalitatea”, lenea şi izolarea faţă de ţările capitaliste au distrus România. Cum banii bogaţilor au fost împărţiţi între milioanele de săraci, nimeni nu s-a îmbogăţit. Securitatea veghea asupra fiecărui om. O monotonie, sărăcie şi o stare de apăsare au caracterizat viaţa noastră între 1945-1989.

1989 a fost un an al evenimentelor. Ceauşescu înăbuşise o revoltă a braşovenilor cu câţiva ani în urmă. Lumea era hotărâtă să scape de tiranie. Nimeni nu s-a gândit la cruciala întrebare: „şi apoi?”. Televizorul era, ca şi acum, un instrument de educare pervertită a oamenilor, instrument ce îi dădea posesorului postului privilegiul de a controla masele. Dar tinerii de atunci se săturaseră de televizor. Emisiunile erau toate numai şi numai despre câte şi mai câte a făcut Ceauşescu! Peste tot vedeai feţe de muncitori, fabrici şi proiecte aberante.

Cu o zi înainte de a fugi, Ceauşescu a ţinut un discurs cu privire la evenimentele din Timişoara, unde oamenii ce apărau un preot maghiar dizident, au fost risipiţi cu focuri de armă. După aceea a fost nevoie de mobilizarea armatei pentru a risipi oamenii adunaţi să protesteze împotriva lui Ceauşescu. În acel discurs, el a asigurat populaţia că spioni străini au provacat oamenii să facă „acte huliganice” şi că acum forţele de ordine au restabilit ordinea.Oamenii adunaţi la acest discurs au auzit la un moment dat zgomote de tancuri şi împuşcături, difuzate probabil de Securitate, ce vroia să scape de Ceauşescu. Cei prezenţi la discurs au fugit în toate părţile, speriaţi. Acesta a fost „preludiul”. Urma „actul întâi”. Oamenii au ieşit în stradă, au protestat. Au fost întâmpinaţi de soldaţi care au tras cu arma, omorând zeci de oameni.

Nicio părere contrară! Nicio libertate! Asta vor comuniştii! Cum vroiai să spui ceva, cum te împuşca! Lipsa posibilităţii de exprimare a oamenilor poate duce la dezastre. Comunismul este dovada. Dar flacăra născută în inimile oamenilor nu s-a stins cu câteva focuri de armă! Aici este continuiatea hotărârii, aici este patriotismul, aici este acel român, adevăratul român, care, ajutat de Dumnezeu, speră că va învinge. Şi a învins. Oamenii au făcut grevă, au ieşit din fabrici, au ocupat Televiziunea. Ceauşescu a fugit, dar a fost găsit şi executat.

Acestea au fost evenimentele de la 1989. Problema este acel semn de întrebare. Oare am scăpat de comunişti? Din păcate, nu pare a fi aşa. Cine să ia puterea după căderea lui Ceauşescu? Mulţi dintre intelectualii noştri au fugit sau au murit în închisoare imediat după instaurarea comunismului. Ceilalţi au devenit comunişti. Securitatea, care a fost desfiinţată la începutul revoluţiei, a renăscut din propria cenuşă, a preluat puterea. Nu avea de unde să răsară o altă clasă politică. Astfel, comuniştii conduc în continuare, dar din umbră. În acest fel, îi păcălesc pe votanţi pentru a nu vor pierde frâiele.

1989 a fost o eliberare de comunism şi o îmbrăţişare a aceluiaşi monstru, dar cu haine de democrat. Se potriveşte zicala: „Nu judeca un om după hainele sale”. Dar hai să vorbim puţin despre libertate.

Libertatea este un cuvânt introdus de idealişti ce vor să amăgească oamenii. Omul nu poate fi liber în adevăratul sens al cuvântului. Să fii liber înseamnă să nu depinzi de nimeni, ori noi depindem de politicieni, de alte ţări, până şi de directori. Cel mai important, însă, este faptul că noi depindem de Dumnezeu (paranteză: nu e curios faptul că toţi idealiştii care au invocat libertatea au invocat şi ateismul?). Libertatea de care se vorbeşte în ţările capitaliste se restrânge la respectarea drepturilor omului şi lipsa de discriminare (aceasta este o minciună. Oare NATO nu cheamă oameni să tragă în musulmanii din Afghanistan?)

Revoluţia a fost dirijată de Securitate. Securiştii au agitat oamenii, deoarece ei doreau puterea. Cei care au eliberat televiziuna au început să vorbească despre schimbare, dar nimeni nu s-a gândit: „ŞI APOI?”. Securiştii au profitat. Tot ei, împreună cu vechii comunişti, au reuşit să ia puterea, pe ascuns. Poporul a fost tras pe sfoară şi a pierdut controlul televiziunii, al radioului. Într-un cuvânt, securiştii, s-au răspândit mai ceva ca o boală contagioasă, având aceleaşi efecte.

Revoluţia a fost un moment de glorie, de libertate. Doar un moment. După aceea, o nouă pătură, cea a conducerii din umbră, a învăluit România în prostie.

Astăzi, efectele se resimt din plin. Această „băşcălizare” continuă care deteriorează sufletele şi le umple de ruşine este unul dintre ele. Pentru ce au murit oamenii aceia care au ieşit în stradă în 1989, pentru ce au murit oamenii la Mărăşeşti, Cotul Donului, Călugăreni, Vaslui, Rovine, Posada? Pentru ca românii să spună că nu sunt români, că sunt scursurile societăţii, că nu au ce căuta în România, că asta e nu e viaţa pe care trebuie s-o trăim, una într-o ţară plină de oameni de nimic? Este ca şi cum ai scuipa pe mormântul bunicului tău. Ce mai rămâne din comuniunea de credincioşi a Bisericii Ortodoxe Române, dacă această atidudine persistă? Acest efect este ca o celulă canceroasă ce îmbolnăveşte tot corpul. Suntem bolnavi. Suntem paralizaţi şi trebuie să ne găsimi singuri cura.

Eliberarea de comunism nu s-a produs. El există, şi va mai exista pentru vreo zece-unsprezece ani, până când generaţia noastră ar ajunge la maturitate. Dar după zece-unsprezece ani, va pune cineva întrebarea: „Şi apoi?”? Cine va ajunge la conducere? Eu sper că oameni patrioţi, care nu aparţin nimănui, care chiar vor să facă ceva, să nu mai avem ce critica aşa aspru în ţara noastră. E o ţară frumoasă, dar e o prostie să zici că e păcat că e locuită. Dimpotrivă. Suntem un popor credincios, unul dintre puţinele rămase. Suntem un popor care a avut şi el gloria lui, şi care trebuie să continue s-o aibe.

Evenimentele din Chişinău din 2008 sunt o dovadă vie a atrocităţii şi minciunii comuniste, dar si a faptului ca oamenii continua sa lupte impotriva „monstrului rosu”. Ele trebuie să trezească românul din noi, adormit de comunişti, retrezit de libertate, apoi aproape ucis de „băşcălizare”.

În consecinţă, acum putem să răspundem la întrebarea ce constituie titlul referatului. Răspunsul este că 1989 a fost o poartă întredeschisă, ce ni s-a închis în nas.

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s