Fata nespusa a ratiunii


O teză preferată de mulţi oameni este acea că raţiunea conduce omul către rafinare şi către succes, pe când sentimentalismul, idealismul, sau orice concept bazat pe lucruri care nu sunt judecate obiectiv şi la rece îl duc către pierzare. Această teză şi-a pierdut recent din influenţă, căci acum din ce în ce mai mulţi oameni gândesc exact pe dos: raţiunea este cea care poate duce omul către suferinţă, dintre inimă şi raţiune trebuie aleasă inima. Ambele teze sunt absolute, predicând urmarea unuia dintre cele două forme de gândire, cea raţională şi cea sentimentală. Adevărul este însă mai departe de această imagine de tip alb-negru. Nu este la mijloc, cum i-ar tenta pe unii să zică, ci este mai presus de aceste două imagini schematice. În acest mic eseu voi comenta puţin raţiunea, ca aspect al sufletului uman.

Omul, se spune, este un animal raţional. Însă dacă omul ar fi numai atât, ce ar rămâne din umanitatea noastră? Dragostea, credinţa, speranţa, simţul datoriei, toate acestea sunt mai presus de raţiune, ţin de altceva. Animalul raţional s-ar apropia mult mai mult de un robot, care se bazează pe nişte calcule raţionale cu 1 şi 0 pentru a efectua comenzi. (cu diferenţa că animalul cu raţiune ar putea să-şi dea singur comenzi). Prin puterea de a simţi, de a dori, omul este superior animalului.

O gândire pur raţională poate duce la lucruri bune? Eu cred că nu. În primul rând, raţiunea poate fi cu adevărat perfidă uneori. Mintea noastră ne joacă feste, făcându-ne să credem că judecăm obiectiv, că o luăm pe drumul corect, dând argumente pentru a susţine această cale. De fapt, acele argumente pot fi uşor demontate de contraargumente, dar raţiunea, subiectivă, încearcă să eludeze aceste contraargumente, să le îngroape fără a le cerceta măcar, pentru că raţiunea este egoistă. Un om raţional este un om egoist. Gândirea rece bazată intergral pe raţiune formează omului un singur scop: supravieţuirea. Acest scop e egoist, pentru a-l atinge fiinţa raţională se foloseşte uneori de alţii, dar doar temporar şi nu vede un ţel în binele comun.

Un om care nu este neapărat rece, dar care gândeşte totuşi cu raţiunea, tinde să urmărească un anumit scop încurajându-se, odată având în mână câteva argumente pro, să îşi urmeze ţelul. Însă raţiunea unui om poate exercita o mare putere asupra acestuia, căci, în timp, mintea tinde să modeleze realitatea astfel încât scopul dorit să pară mai aproape, mai realizabil. Raţiunea devine subiectivă şi îşi pierde toate avantajele, devenind doar un instrument de autodistrugere. Raţiunea nu este gândirea obiectivă, ci doar gândirea lipsită de vreun aparent sentiment. O gândire obiectivă nu poate exista, încât omul nu acceptă realitatea aşa cum este, astfel fiecare văzând-o într-un mod diferit. Şi asta îi dă omului posibilitatea să schimbe realitatea. Gândirea raţională este şi ea doar o utopie, căci încalcă însăşi realitatea: omul nu poate trăi fără sentimente, fără inimă, fără neraţional. Acest neraţional face parte, după cum am spus mai sus, din ceea ce suntem. Nu-l putem nega. Ar fi cea mai mare greşeală.

Raţiunea este bună pentru problemele mici, pentru exerciţii de matematică poate, dar în niciun caz ea nu este benefică în orice situaţie a vieţii. O mare greşeală făcută de unii oameni este să încerce, într-o problemă care implică inima, s-o eschiveze şi să încerce a privi totul din prisma raţionalităţii. Problema este că nu va reuşi. Este imposibil să elimini subiectivul, şi raţiunea, în timp, va reuşi de obicei să te amăgească doar. În astfel de situaţii, apare un conflict între raţiune şi inimă, şi în aceste situaţii trebuie aleasă inima.

Raţiunea este un mare dar al omului, să nu mă înţelegeţi greşit. Ea se bazează pe nişte reguli stricte, pe nişte algoritmi, putem spune. Raţiunea se bazează pe realitate, se spune. Care este însă această realitate? Realitatea persoanei în sine sau cea înconjurătoare? De multe ori, din experienţă, mi-am dat seama că realitatea mea şi realitatea din jur pot fi două noţiuni complet diferite şi că ele devin astfel în mare parte din cauza unei raţiuni perfide care doar se preface că arată realitatea din jur, dar care, de fapt, doar ţi-o modelează pe a ta, făcându-te orb în faţa adevărului. Câteodată, raţiunea este împinsă de către partea sentimentală să deformeze şi mai mult realitatea, transformându-se într-un instrument folosit inconştient pentru a te apropia mai mult de scopul îndepărtat.

Astfel, raţiunea nu duce neapărat omul către drumul cel bun. Ea poate fi mincinoasă, ipocrită, ea este aproape întotdeauna egoistă. Văzută de obicei ca fiind opozantă sentimentalismului, raţiunea, din câte am arătat mai sus, poate ajunge să facă pact cu acesta, pentru a creea falsa iluzie de apropiere faţă de scopul urmărit.

Şi atunci, cum se păstrează echilibrul unei persoane? Este extraordinar de greu. Trebuie găsit un echilibru între raţiune şi sentimentalism, echilibru diferit la fiecare individ. Acest lucru este foarte greu, întrucât raţiunea va încerca întotdeauna să aducă argumente în favoarea tezei susţinute de ea, pe când inima trimite sufletului doar avertizări mute ori încurajări sfioase, care nu sunt susţinute de inferenţe şi alte construcţii logice, care nu vin cu argumente viabile, însă care răsună încontinuu în suflet şi sunt foarte greu de distrus, pe când argumentele aduse de raţiune pot fi doborâte uşor de către ea însăşi.

După această analiză a feţei ascunse a raţiunii, mulţi ar fi înclinaţi să zică: „ia-te după inimă!”. Nu. Nu asta am vrut să demonstrez. Am vrut să demontez mitul raţiunii absolute, obiective, care te duce pe drumul cel corect. Dragostea este probabil cea care pune cel mai bine în evidenţă acţiunile raţiunii şi ale inimii. În dragoste, raţiunea se va umple, cu timpul, de sentimentalism şi va duce invariabil către calea greşită, pentru că va aduce cu sine doar o luptă interioară îngrozitoare. Sau raţiunea poate să rămână rece şi implacabilă şi să îşi urmărească în continuare un scop egoist, ignorând dragostea, ceea ce duce din nou la pierzare. Asta dacă ascultăm NUMAI raţiunea. Dacă raţiunea este pusă în balanţă de inimă, de sentimentalism, atunci se poate găsi un răspuns la toate întrebările, se poate atinge scopul urmărit, iar conflictul interior va înceta.

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Comentarii și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Fata nespusa a ratiunii

  1. [Introdu comentariu prin care sa te prezinti destept si stapan pe subiect.]

    • Majesty spune:

      Adica?!? ….Adica,sa vii cu „certitudini” . Vrei sa demontezi mitul ratiunii folosind de de cele mai multe ori expresia „ratiunea poate fi….” are dreptate ! Nu esti stapan pe subiect, iar despre expresia „sa te prezinti destept” folosita de el ,(cu permisiunea lui ) cred a vrut sa spuna ca nu e de ajuns doar sa te crezi destept (in aceasta situatie). Nu vreau sa fiu rautacios, insa, afirmatiile tale ,la un moment dat se contrazic.Numai Bine !

      • Ratiunea nu e intotdeauna la fel. am dat o concluzie prin care am spus ca echilibrul dintre ratiune si inima este forma ideala, iar nu una sau alta. Nu vad ce afirmatii se contrazic, iar in ceea ce priveste faptul ca folosesc expresia „ratiunea poate fi…” o utilizez pentru ca ratiunea nu e intotdeauna asa cum o caracterizez, ci numai in anumite situatii. De cele mai multe ori, ratiunea „este”, am oferit tabloul in care ratiunea intra in conflict cu sentimentalismul. Nu e intotdeauna asa ratiunea. Am si spus, dand exemplul cu matematica🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s