Desertaciune (continuare la „Declic”)


Pilda bătrânului răsuna încă în urechile celor şase întemniţaţi atunci când aceştia fură eliberaţi.

Aproape aruncaţi în stradă de către gardieni, ei s-au dus fiecare la munca lor, căci case nu aveau; conform Fraţilor Luminii, de a căror înţelepciune nu se putea îndoi nimeni, „casa” era o sursă de distrugere socială, prin ierarhia familială ce se stabilea într-ânsa şi care deturna omul de la adevărata lui menire: slujirea Adevărului, reprezentat de Fraţii Luminii. Cel puţin aşa se auzea în fiecare zi de la megafoanele fixate pe stâlpi de peste tot, care reaminteau supuşilor datoria lor faţă de mai-marii lor protectori.

Şase oameni ascultaseră pilda bătrânului; 5 lucrau în mina de cărbune din localitatea Coalbury7 (Coalbury din provincia 7, provincie denumită, în epoci primitive, Norvegia, oraşul fiind numit, pe atunci, Trondheim). Mâna lungă a Fraţilor ajungea cu greu aici, nu putea să se strecoare printre galeriile întunecoase şi umede. Astfel, ei răspândiră fără probleme pilda bătrânului printre mineri. Efectul a fost cu totul neaşteptat: toţi fură cuprinşi de aceeaşi exaltare şi fervoare pe care o avusese şi bătrânul, pe care o aveau şi cei 6, şi toţi erau puşi pe fapte mari. Răspândiră vestea şi printre alţi oameni din ultimele trepte ale societăţii (pe care Orwell, în a sa carte „1984” îi numea „proli”, iar pe care eu, ca plagiatul meu să nu fie chiar atât de făţiş, îi voi numi „ignoranţi”, deoarece nu înţelegeau pe de-antregul Adevărul.).

Pe la automatele de pui fiert, unde lumea venea să-şi ia cina, folosind o mică carteluţă pe care era scrisă şi ocupaţia fiecăruia, respectiv cantitatea de calorii de care avea nevoie pentru  munci la nivel optim, pe la chioşcul cu apă, prin toate barurile desmăţate unde se distra prostimea, pilda se răspândi cu rapiditate, un val uriaş, de nevăzut de către Fraţi, se tăvălea prin cartierele ignoranţilor. Atenţi să nu fie descoperiţi de Agenţii Dreptăţii, care vegheau la respectarea Adevărului de catre ignoranţi, oamenii organizau întlâniri secrete, în locuri în care camerele de filmat nu existau şi unde dronele aeriene nu puteau ajunge. Pentru că ele erau prezidate de unul din cei 5 mineri, numit Hjordson, întâlnirile acestea fură numite „vorba lui Hjordson”, iar semnalul de strângere pentru cei participanţi era atunci când lideri de grup le spuneau altora: „Mă duc să am o vorbă cu Hjordson. Iar e ceva în neregulă acolo jos (în mină).”

Marea majoritate a oamenilor se simţea electrizată de povestea bătrânului, însă puţini erau cei care-i pătrundeau sensul şi care înţelegeau cu advărat cum s-ar putea aplica povestea în viaţa lor. Omul poate fi târât prin gropi nesfârşite de dispreţ, i se pot lua onoarea, sentimentele, ideile, credinţa, dar două lucruri vor rămâne pentru totdeauna: speranţa şi zâzania. Existau mai multe interpretări ale poveştii. Cei mai vehemenţi propuneau o revoluţie împotriva Fraţilor Luminii. Alţii ziceau că trebuie doar să se schimbe „Adevărul” propăvăduit de ei. Erau câţiva care ziceau chiar că pilda este favorabilă actualei situaţii, şi că starea de fapt trebuie menţinută, singura schimbare fiind uniformizarea omenirii într-o singură clasă, şi nu în două, „ignoranţii” şi „luminaţii” (clasele superioare din punct de vedere al gradului de slujire a Fraţilor).

Liderul vehemenţilor era Orris. Acesta intră în conflict cu rivalii săi şi se rupse de ei, constituind un grup independent, condus de el şi de ceilalţi 4 mineri.

Cei cinci veneau, pe rând, într-o parte a galeriei unde lucrau, vorbeau 5 minute, apoi plecau la muncă, încercând să nu dea de bănuit vreunui Agent al Dreptăţii. Astfel îşi concepeau ei planul de revoluţie.

Într-una din zile însă, în mină apărură agenţi MFL (Mâinile Fraţilor Luminii). Ei erau cei ce se ocupu de păstrarea doctrinei adevărului în rânduril „luminaţilor” şi cu menţinerea ordinii în oraşe.

Agenţii ordonară strângerea tuturor minerilor în sala de mese şi strigară numele celor 5 mineri, somându-i să facă un pas înainte. Cei cinci fură arestaţi imediat şi băgaţi într-o dubă cu pereţi antifonici.

Minerii se gâdeau deja cu ororare şi frică la supliciile pe care aveau să le îndure din partea agenţilor MFL, când se auzi o pocnitură (ce mai pereţi antifonici!). Maşina deraie, apoi se răsturnă şi uşa din spate se deschise. După o secundă în care au stat pe loc, în stare de şoc, cei 5 dădură să iasă din maşina culcată pe o parte, când o voce îi opri:

― Staţi! Sunt Fredricsson!

― Fredricson din închisoare? întrebă Orric.

― Da, răspunse cel de-al şaselea coleg de celulă. Nu vă faceţi griji, agenţii sunt morţi. Eu i-am trimis după voi, şi tot eu am tras în roata dubei, ca să cadă în şanţul ăsta! Dar hai, ieşiţi! Nu am mult timp! Dacă Biroul Gardienilor Adevărului sesizează că misiunea mea în cartierele maselor, misiune născocită de mine de altfel pentru a-mi servi ca pretext să fiu pe teren, durează prea mult, vor intra la bănuieli şi mă vor ancheta!

Fredricsson era ofiţer în cadrul BGA (Biroul Gardienilor Adevărului), cea mai de temut instituţie din lume, aflată în directa subordonare a Fraţilor Luminii. Fredricsson mai întârziase o dată fără motiv după o misiune, lucru pentru care fusese băgat la închioare drept avertisment. A doua oară, şefii lui nu aveau să fie la fel de indulgenţi.

În acea lume orwelliană, oamenii nu se ştiau între ei, astfel puteau, la un ordin, să-şi ucidă fără remuşcări până şi proprii părinţi. Tocmai de aceea, cei 6 fură foarte fericiţi să lege o trainică prietenie între ei, să simtă ceva nou în sufletele lor.

Fredricsson le puse la dispoziţie minerilor câte informaţii despre Stat ştia. Nu prea ştia multe despre Fraţii Luminii: ştia că în provincia 7 erau 9, iar în prefectura 10 (ce ocupa regiuni ce, odată, demult, se numeau Scandinavia, Finlanda şi Ţările Baltice), de care aparţinea provincia, erau în total 90. Ştia detalii doar despre unul din ei, pe care îl spionase din ordinul Biroului. Era vorba de generalul Pichard. Acesta era un om cu putere, controla armata prefecturii 10. Multe din ordinele primite de Birou veneau de la el. Era, poate, singurul impediment în calea unei revoluţii în acel colţ de lume brăzdat de fiorduri. Cu toate acestea, faptul că Biroul primise ordin de sus să-l spioneze însemna că generalul căzuse în dizgraţie, sau că cel puţin nu se mai bucura de încredrea celorlalţi Fraţi ai Luminii.

Întâi de toate, cei şase stabiliră că era nevoie ca prefectura 10 să fie demilitarizată. Pentru asta, Fredricsson avea să-şi  continue ancheta falsă din care reieşea faptul că agenţi ai întunecaţilor lideri ai Oceaniei sabotau fortificaţiile de pe plajele prefecturii 4 (odată numită Franţa). Odată ce armate vor fi trimise într-acolo din toate prefcturile mai puţin importante (printre care şi prefectura 10), cei 5 mineri aveau să declanşeze o revoltă generală a minerilor şi a tuturor celor ce le susţineau cauza. Aveau să captureze sediul Biroului, a cărui locaţie fusese dezvăluită de Fredricsson, şi de acolo aveau să afle sediul Vocii Fraţilor, instituţia ce difuza pe toate televizoarele, pe toate megafoanele, doctrina Adevărului. Aveau să răspândească astfel în toate colţurile prefecturii pilda bătrânului, felul cum a murit şi vestea revoluţiei. După aceea, aveau să facă acelaşi lucru în fiecare prefectură în parte, până ce întreaga lume va fi scăpat de Fraţii Luminii.

Plin de zel, încărcat de speranţă, întrezărind o lume mai bună, deşi nici el nu ştia cum avea să arate de fapt, Fredricsson se înfăţişă în faţa superiorilor săi şi prezentă concluziile anchetelor lui. O lună întreagă se chinui să aducă dovezi superiorilor săi, o lună întreagă îşi puse întreaga inteligenţă în slujba înaltei misiuni pe care o avea. Ştia că trebuia să procedeze cu calm şi prudenţă, însă în acelaşi timp nu-şi închipuia că planurile i-ar putea fi stricate şi nu-şi putea înăbuşi o oarecare fericire, dar şi emoţie. Nădăjduia cu adevărat în reuşita acestei revoluţii.

Viaţa monotonă, de servitor, pe care o trăise până atunci şi pe care o trăiau aproape toţi oamenii Pământului atunci, combinată cu întrezărirea unei vieţi mai bune, unei vieţi „libere”, deşi nici el nu putea să-şi explice cum era să nu depindă în mod direct de nimeni, să poată să gândească ce vrea, îl făceau plin de speranţă şi de energie, fără frică de moarte, căci dispreţuita viaţa pe care o avusese până atunci şi dorea cu orice preţ să scape de ea… Asta dorea, asta o dorea pentru toţi.

În sfârşit, reuşi să-i convingă pe superiorii lui de veridicitatea spuselor sale. Se întâmplă ceva oarecum prevăzut, care nu dăuna în mod grav misiunii: fu trimis în prefectura 4, pentru a ajuta la reîntărirea fortificaţiilor şi la pregătirea pentru o invazie iminentă a Oceaniei, ce dintotdeauna fusese duşman cu marea Eurasie (care însă, lucru uitat de toţi, fusese până cu două luni înainte aliata dintotdeauna a Eurasiei împotriva îngrozitoarei Estasii). Cât şedea el în prefectura 4, Fredricsson era cuprins de o frământare de care nu putea scăpa. Ce se întâmpla în prefectura 10? Era deja declanşată revoluţia? Concepea planuri de viitor, pentru atunci când prefectura avea să fi liberă, dar înconjurată încă de o lume aflată sub stăpânirea Fraţilor. Revoluţia trebuia răspândită cu rapiditate peste tot.

Şi dorea să se ocupe de asta, dar ofiţeri, membri ai Biroului şi alţi „luminaţi” cu funcţii mari îi dădeau diverse misiuni, îl supravegheau încontinuu, îl puneau să observe operaţiile de fortificare a armatei din prefectura 10, nou-sosite.

Într-o zi, Fredricsson se plimba pe coridoarele BGA-ului din oraşul Le Havre (politica prefecturii 5 a fost păstrarea numelor originale a oraşelor de pe teritoriul ei). O uşă înredeschisă îi atrase atenţia. Se apropie şi putu să audă un radio. Cineva tocmai comunica nişte informaţii unor ofiţeri aflaţi în cameră.

„Revolta din provincia 7 a fost înăbuşită înainte de a reuşi să se întindă în toată prefectura 10. Generalul Pichard a intervenit în forţă, cu 10.000 de pedeştri, 20.000 de drone blindate de sol şi 2.000 de drone aeriene şi a distrus orice rezistenţă împotriva Adevărului. Pacea a fost instaurată, generalul va fi numit guvernator al prefecturii 10…”

― Pichard a fost dintotdeauna guvernatorul prefecturii 10! se revoltă un ofiţer.

― Iar pace a fost întotdeauna şi va fi pentru totdeauna în prefectura 10! zise şi altul.

― Aşa este, domnilor. Trăiască Fraţii Luminii!

― Trăiască Fraţii Luminii! salutară zgomotos ofiţerii.

Fredricsson merse mai departe, fără a se gândi la nimic. La un moment dat se opri, dându-şi seama exact de ce se întâmplase. Deodată, totul se prăbuşea. Viaţa lui, scopul, speranţa. Începu să tremure. Simţea că-l apucă râsul, iar nu plânsul, atât de mare era durerea din sufletul lui. Se uită în faţă. I se părea că merge pe tavan, că pereţii se scurg, că oamenii se prefac în râuri maronii ce se curgeau pe lângă el. Respira cu greu. Se uită în dreapta, apoi în stânga. Nimeni nu-l vedea. Nimeni nu-l bănuia, încă. Putea să scape basma curată din povestea asta? Dar pentru ce? Pentru a-şi salva viaţa? Avusese o viaţă atunci când avusese un scop. Acum, scopul era distrus pentru totdeauna!

Fu trimis înapoi. Ajuns în camera sa mică din mijlocul oraşului Fjordon10 (Oslo), Fredricsson căzu în pat şi rămase acolo.

Se trezi cu o febră năprasnică. Muşte roiau în jurul lui ca în jurul unui mort; lăsase geamul deschis. Fredricsson începu să se plimbe prin cameră, tot analizând acea stare de fapt fatală: Revoluţia eşuase, totul era pierdut…

― Deşertăciune, totul e deşertăciune… murmură el, ameţit de febră. „Cine o fi spus asta?” gândi el. „Parcă era una din vorbele ce răsunau în megafoane, sau parcă citisem ceva de genul ăsta în vreuna din acele cărţi antice pe care trebuia să le distrug…”

Putea doar să spere că revoluţia avea să înceapă în altă parte, că oamenii nu uitaseră, sau că Pichard avea să moară, să dispară, să fie mutat, iar în scurtul răstimp în care n-ar fi fos nimeni la conducere, să se declanşeze din nou o revoluţie. Speranţa, această zână cu chip fioros, pe care mulţi o cred ticăloasă în ceasurile de adâncă deznădejde, reuşi însă să-l ridice oarecum din mocirla urii de sine şi de tot pe Fredricsson.

Poate putea să spere în continuare… Dar era el oare în continuare stăpânit de Declic?

 

Poate va continua şi asta…

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Povestiri și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Desertaciune (continuare la „Declic”)

  1. daca tii la povestea ta, las-o asa cum a cazut. nu da publicului ce-i al publicului. fiindca daca ai face asta, pur si simplu ai urma traseul stereotipic al oricarui film american de duzina: eroii pornesc la razbel insufletiti de entuziasmul pionieresc, se afunda in cacat pana la gat, dar tot castiga razboiul. hmm, nu stiu daca am dat cel mai bun exemplu…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s