Ce-s alea “treburile cetăţii”?


În acest articol destul de succint doresc să le prezint tinerilor de vârsta mea cam cum vine treaba cu această “cetate” numită generic şi cam preţios “stat” şi care sunt “treburile” ei.

De ce? Păi, înainte să închideţi pagina de web, speriaţi de cuvântul “stat”, vă invit să vedem lucrurile în ansamblul lor. Suntem pregătiţi pentru a fi cetăţeni adulţi ai acestei ţări. Acest stat, că vrem sau nu (şi cred că toţi vrem) este bazat pe ceea ce se numeşte “suverantiatea poporului”, adică poporul, vezi tu, se conduce pe el însuşi, prin intermediul unor reprezentanţi. Adică şi Gică de la colţ tre’ să participle la bunul mers al ţării, că de-aia se numeşte republică (res publica= treburi publice, ale poporului, lat. ). La şcoală învăţăm despre Revoluţia Franceză, despre “Primăvara Naţiunilor” şi despre democraţie, dar nu se pune deloc accentul pe însemnătatea acestor lucruri pentru noi. Statele au evoluat în democraţii (majoritatea), ceea ce înseamnă că cetăţenii lor ar trebui să ştie să se conducă. Or, aici e buba. Noi nu prea ştim, nu prea vrem să ne conducem. Ce-i treaba noastră? Să facă ăia ce or vrea, că şi-aşa tot aia e!

Eh, şi astfel se ajunge că, din populaţia României, numai vreo 30-40% mai doreşte să mai aibă ceva de zis în „de-ale cetăţii”, şi mulţi dintre aceştia, numai aşa, ca să dea un vot negativ unei facţiuni nepopulare. Restul de 60-70% ce face? Nu participă la conducerea cetăţii. Cetăţeanul are, prin definţie, ceva de spus cu privire la cum merg treburile în cetate. Ar trebui să se conducă singur, să fie suveran, pentru asta trebuie să aibă o voce acolo sus, în conducerea cetăţii. Or, dacă nu votezi, ce insinuezi? Că nu eşti cetăţean al cetăţii? Din păcate, acest 60-70% ajunge sclavul unei minorităţi care acordă ea voturile unui partid sau altuia, iar majoritatea este forţată să accepte starea de fapt. Am mai scris şi în articolul „Votul” de ce cred că este bine ca toţi să îşi exercite acest drept fundamental.

Bun, dar ce treabă avem alde noi, cei sub 18 ani? Păi, momentan, niciuna. Problema e că, dacă vrem să influenţăm în vreun fel cetatea, deci şi vieţile noastre, trebuie să ştim câte ceva despre cum e condusă şi cum poate fi condusă. Iar profesorii nu ne învaţă asta. Dar ce-i de ştiut?

Bun, votez, da’ cum? Cu ăl mai frumos? Cu ăl mai chipeş, mai cu pleata-n vânt? Nu.

„Cetatea” asta are nişte reguli cu care se conduce. Mai multe partide se luptă pentru a ajunge la guvernare. Bon. Aceste partide nu sunt acolo degeaba, ele reprezintă nişte oameni. Nu întreaga cetate, ci năzuinţele unui sector din societate. Astfel, fiecare partid are o ideologie. Cuvântul te duce cu gândul la nazism sau comunism, dar el desemnează, în mod simplu, crezul unui partid, crez împărtăşit de sectorul de populaţie care îl votează. Cauţi partidul cu ideologia cea mai apropiată de cea a ta, proprie. Adică, în primul rând, trebuie să ştii tu cam cum crezi că ar trebui să meargă lucrurile. Iar, în România, văd că toată lumea e bună la asta.

Ca să ştii cam ce ideologie ai, vezi mai întâi dacă eşti de dreapta, de centru sau de stânga. (Această împărţire a ideologiilor a fost făcută conform poziţiei parlamentarilor englezi faţă de regină; Camera Lorzilor în dreapta şi Camera Comunelor în stânga). Să le luăm pe rând şi să vedem ce reprezintă fiecare:

–         Dreapta: Toate ideologiile de dreapta sunt caracterizate prin precauţie. Un partid de dreapta nu realizează reforme radicale şi nu le face pe termen scurt. A fi de dreapta înseamnă a gândi pe termen lung. Ideologiile de dreapta sunt centrate pe tradiţie, propietate privată şi individualism. Se pune accentul pe individ şi nu pe colectiv. Ideologiile de dreapta tind să fie conservatoare, adică să păstreze un set de valori ale poporului respectiv, integrând religia, simţul patriotic, tradiţiile. Ideologiile de dreapta sunt echilibrate şi echidistante. Se poate spune că dreapta nu este „sensibilă” la pătura săracă a populaţiei pentru că predică individualismul şi încurajează competiţia şi dezvoltarea financiară, fără a asista social mase de muncitori. De fapt, dreapta oferă fiecăruia şansa de a se dezvolta şi garantează că propietatea lui este respectată. Ideologiile de dreapta susţin o economie în care se cheltuie cât mai puţin, axându-se pe creearea condiţiilor de îmbogăţire şi nu pe nişte politici care ar facilita-o. Exemple de ideologii de dreapta sunt: conservatorismul, creştin-democraţia, liberalismul moderat. Extrema-dreaptă se referă la ideologii puse în practică de regimuri precum cel al lui Franco (atenţie! Aici nu intră fascismul şi nazismul. Vezi stânga), caracterizate prin privarea de libertate a majorităţii populaţiei în favoarea unor clase privilegiate şi un naţionalism şovinist, de multe ori şi expansionism.

–         Centrul- Ideologiile de centru au o poziţie relativ ambiguă. O politică economică mai prudentă se amestecă cu o ideologie relativistă, care acordă libertăţi cât mai largi. Faţă de dreapta, care îngrădeşte puţin libertatea prin raportarea la Valorile Naţionale, centrul nu ţine cont de acestea şi împinge graniţele libertăţii cât mai departe. Tot ce nu face rău economiei poate fi adoptat. Se încurajează sectorul privat şi marile companii, precum este şi cazul dreptei. Sunt protejate interesele clasei de mijloc. Exemplul tipic de ideologie de centru este neo-liberalismul.

–         Stânga- Ideologiile de stânga se caracterizează prin faptul că mizează pe un sprijin popular masiv. Ele încearcă a se adresa largii pături sărace a populaţiei. Astfel, ideologiile de stânga susţin egalitatea tuturor, o libertate cât mai mare a colectivelor, grupurilor sociale, tendinţa de uniformizare a societăţii din punct de vedere economic. Şi nu numai, câteodată. Egalitatea în şanse, ca să poată fi fapt, presupune cheltuieli în ceea ce privesc ajutoare sociale, subvenţii, educaţie. Prin politici economice agresive şi generoase, stânga doreşte o ridicare a păturilor de jos în detrimentul celor bogaţi, care nu sunt încurajaţi să-şi dezvolte afacerile. Din contră, trebuie să plătească mai mult, deoarece au de unde. Stânga încurajează economia de stat, bugetarii, cei ce sunt plătiţi direct din banii cetăţii. Mediul privat este privit cu neîncredre. Proprietatea privată, astfel, nu este preţuită de stânga, este un „moft”. Se pune accent pe colectiv, şi nu pe individ. Stânga doreşte, de fiecare dată, să inoveze, să reformeze, să schimbe, să răstoarne. Toate revoluţiile au fost realizate de mişcări de stânga. Exemple de ideologii de stânga sunt liberalismul clasic, social-democraţia, progresismul, ecologismul (acesta e un tip mai aparte), socialsimul. Extrema-stângă e reprezentată prin comunism. Fascismul şi nazismul sunt de extremă-stângă, cu câteva elemente de dreapta (naţionalism la nazişti, susţinerea mediului privat la fascişti). Dar baza ideolgiei lor este stânga. (Nazist- de la NDSAP- Partidul muncitoresc naţional socialist german; socialist, carevasăzică!)

Cam asta e cu tipurile de ideologii. Încolo, ne rămâne doar să apreciem calitatea unui candidat sau a altuia după un set de valori pe care ar trebui să-l aibă, set pe care ni-l facem cu toţii. Şi repet ce am spus în articolul „Votul”: dacă nu e niciun partid apt să conducă cetatea, să faci tu unul! Altfel, te mai poţi numi cetăţean? Nu, căci nu ţi-ai decide soarta, alţii vor alege pe alţii să ţi-o decidă în locul tău. Şi nu are cum să-ţi convină. O să vină vremea să participăm şi noi la treburile cetăţii. Şi ar cam trebui să vrem, pentru că aceste treburi sunt, prin extensie, şi ale noastre…

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ce-s alea “treburile cetăţii”?

  1. scara4 spune:

    f binevenit articolul🙂 multa bafta in tot ce.ti propui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s