Stânga-mprejur!


Era un banc, care spunea că un om ajunge în iad şi un drac îi face un tur al locului. Peste tot erau cazane mari puse la foc, iar deasupra fiecărui cazan era câte un drac care tot împungea cu tridentul în ceva aflat în interior.

„Ce-i cu dracii ăia de pe cazan?” face omul.

„Au grijă să nu iasă vreunul din oamenii care sunt înăuntru” îi explică dracul.

În fiecare cazan erau oameni din câte o naţie: francezi, germani, englezi etc. La cazanul unde erau puşi românii însă nu era niciun drac cu trident.

„Aici de ce nu-i niciun drac?” întrebă uimit omul.

„Nu-i nevoie. Când unul dă să ajungă afară, ceilalţi îl trag de picioare în jos!”

Nici că se putea născoci o alegorie mai bună pentru dreapta românească. Asistăm cu toţii la un spectacol situat undeva la graniţa dintre ridicol şi revoltător, în care diverşi inşi cu pretenţii de mari politicieni de dreapta se luptă între ei, îşi toarnă lături şi se critică unii pe alţii, ca şi cum ar fi prinşi într-o comedie italienească. Asta, desigur, în timp ce marii şi înţelepţii cvasi-guvernatori stau la cârma ţării şi mai trag un fum de ţigară, necriticaţi şi neatinşi.

În calitate de tânăr român a cărui aspiraţie este de a mă realiza în această ţară, sunt mai mult decât îngrijorat pentru viitorul meu în condiţiile în care nu numai că avem o guvernare dezastruoasă, dar nici alternative nu mai există! Am ajuns atât de jos, încât ne-ar fi greu şi să alegem „răul cel mai mic”!

Sunt mulţi tineri ca mine care aşteaptă oportunitatea de a „face treabă” aici. Ne dorim şi noi o ţară în care să putem trăi şi construi ceva trainic. Dar ne mai este oare acest lucru garantat de actuala clasă politică? Traversăm o perioadă grea, de criză economică, dar şi umană, o perioadă în care reforma statului este mai mult decât imperativă, este urgentă, este o condiţie a supravieţuirii. Stăm şi ne uităm cum, în fundal, cântă orchesta sumbră a unei inflaţii ce creşte încontinuu, iar în faţă, pe scenă, se scălămbăie politruci şi plagiatori care anunţă cu surle şi trâmbiţe menite să acopere zgomotul de fundal micşorarea taxelor, în condiţiile în care producţia nu e stimulată şi nici sistemul de colectare a impozitelor nu e eficient. Vorba ’ceea veche, „ca nuca-n perete”. Astfel ne este asigurat viitorul? Al nostru şi al generaţiilor ce au să ne urmeze?

Principiul fundamental al stângii este, de altfel, „promitem, dăm, risipim, apoi vedem cum o dregem”. Foarte eficient, în condiţiile în care, în România, guvernarea se face prin rotativă. Patru ani domneşte stânga, fură cât poate, rispeşte banul public, apoi vine la guvernare o coaliţie mai de dreapta (dar nici asta nefiind cu adevărat de dreapta) şi încearcă să dreagă situaţia. Nu-i prea iese, aşa că partidul de stânga iar promite verzi şi uscate, iar românii, binevoitori şi uituci, îl votează din nou. Şi procesul o ia de la capăt.

Stânga a dorit mereu menţinerea unei egalităţi nenaturale între oameni, lucru posibil numai dacă aparatul de stat este atotstăpânitor (întrucât se pot controla salariile). Or toată lumea ştie că statul e cel mai prost gestionar al banului. Numai mediul privat poate scoate ţara din criză economică. Numai prin competiţie, prin libertatea de mişcare, de acţiune, pe care nişte legi juste şi bine puse la punct ar da-o, se poate relansa economic ţara. Într-un cuvânt, avem nevoie de DREAPTA.

Dar, după cum am spus şi la început, „dreapta” e momentan ocupată cu autodistrugerea. Cel mai grav lucru este că mulţi lideri din actualele formaţiuni politice de dreapta susţin o „unificare a dreptei”. Ei se gândesc că, strângând toate forţele de dreapta existente, atât de diferite, pot să câştige alegerile şi să guverneze. Dar dreapta înseamnă, în esenţă, libertate şi competiţie. Şi, mai ales, este un veritabil laborator de ideologii. Stânga nu prea are „nuanţe”. În general, un om de stânga se identifică a fi „de stânga” pur şi simplu şi va vota cu orice partid de stânga existent pe piaţă. Electoratul de dreapta este mereu mai mofturos, mai atent în alegerile sale, el e conservator, liberal moderat, creştin-democrat. De aceea există mai multe partide de dreata decât de stânga.

Fiecare partid de dreapta reprezintă un sector al populaţiei care se situează ideologic în acest spectru. Dacă partidele acestea s-ar coagula, s-ar crea o ciorbă călâie, care ar lăsa însă rece mai mult de jumătate din electoratul de dreapta. Unite, aceste partide nu au o şansă împotriva monolitului stângist USL (sau PSD, în caz că Uniunea se va scinda până la alegeri). Mizând fiecare pe un anumit sector al electoratului, aceste partide ar putea să devină puternice fără ajutor extern, iar după alegeri, să se poată grupa într-o coaliţie de dreapta care ar putea guverna România. Şi tot ar fi cam greu, căci dreapta înseamnă dezbateri, păreri diferite, discuţii asupra acţiunilor întreprinse de executiv. Nu suntem în zona stângii, unde toţi sunt de acord, mai puţin când vine vorba de probleme politice sau care ţin de oamenii din partidul lor.

Ce dreaptă avem, deci, noi? Nişte partiduleţe fără bazin electoral, fără o echipă coagulată, veritabilă, doar nişte nume mai mult sau mai puţin cunoscute al căror măreţ scop este, se pare, să fie „figura de frunte a dreptei”. Partidele de dreapta se luptă între ele pentru a decide cine este „cel mai tare” în timp ce, în Parlament, USL-ul nu are practic opoziţie. Unde-s vocile care să denunţe guvernarea dezastruoasă a giganticei uniuni Plagiatore-Dormitore? Unde-s soluţiile?

După alegerile din toamnă, m-am aşteptat să se întâmple două lucruri: înmormântarea PD-L şi ridicarea unui adevărat partid de dreapta.

PD-L nu mai este un partid capabil să susţină o luptă contra USL-ului. Nu mai este capabil de nimic. Alegerile interne au arătat acest lucru. Practic, 96% din partid au ales să meargă pe mâna politicienilor „de meserie” Udrea şi Blaga. Iar acum partidul tace. În parlament. Căci la el în ogradă a început deja să se „cureţe” de aceste feţe indezirabile pe care ei le-au făcut cunoscute şi care n-au adus, nu-i aşa, absolut niciun beneficiu partidului. Cred că electoratul de dreapta, când a votat PD-L (sau ARD), n-a votat pentru Popoviciu sau Udrea, ci pentru Macovei, Preda, Funeriu. Nu poţi spune că aceştia n-au adus niciun serviciu partidului şi că au profitat numai de pe spinarea lui.

Şi acum pe cine mai reprezintă PD-L? Băsescu s-a dezis de acesta. Electoratul de dreapta n-are cum să mai voteze cu un partid care face non-combat cu USL-ul şi care e condus de oameni legaţi de trecutul lui PD-ist, de stânga. PD-L a fost o construcţie artificială, făcută pentru a-l susţine pe Băsescu. S-a hrănit din Băsescu şi din aceşti „intelectuali” de care acum se dezice, iar acum va cădea la scorul lui de pe vremea când se numea PD: 7-8%. Şi nu va mai putea fi considerat de dreapta.

Avem, deci, FC-ul lui Ungureanu, Noua Republică a lui Neamţu, PNŢ-CD-ul lui Pavelescu, precum şi două ONG-uri ce vor deveni probabil şi partide: Iniţiativa Liberală a lui Tăriceanu şi Mişcarea Populară, creată cu susţinerea lui Băsescu. Niciuna din aceste coagulări de forţe nu are o veritabilă putere acum. FC-ul lui Ungureanu este plin de foşti PRM-işti, PNG-işti, PD-L-işti, chiar PSD-işti (domnul „Ferrari”). Noua Republică are în spate o doctrină solidă de dreapta, dar numai liderul ei, Mihail Neamţu, este cunoscut de public. În plus, Neamţu pare interesat mai degrabă să submineze poziţia celorlalte partide de dreapta, rivale, decât să-şi organizeze propriul partid. PNŢ-CD pare mai degrabă o fantomă fără capacitate de redresare. Iniţiativa Liberală este doar încercarea aripii anti-Antonescu din PNL de a scăpa de sub conducerea lui. Rămâne Mişcarea Populară. Avantajată de prezenţa aproape exclusivă a unor oameni cu studii superioare, tehnocraţi, serioşi, Mişcarea este privită însă ca fiind sub tutela lui Băsescu, iar electoratul de dreapta n-ar fi atât de tentat să voteze cu un partid ce s-ar dezvolta din acestă mişcare. Dezvantajul lor adevărat este, însă, lipsa unei structuri naţionale. Mişcarea este încă foarte tânără, însă va trebui să se dezvolte rapid şi să deschidă filiale în provincie, pentru a putea deveni cu adevărat un partid politic care să aibă puterea de a obţine un scor de intrare în Parlament.

Este trist că, pe partea dreaptă, nu prea se văd alternative. Partide umplute cu tot felul de politruci, ONG-uri mici şi suspecte. Atât. Dorim cu toţii ca această stare de fapt să se schimbe.

Până atunci, ca tânăr cetăţean român, nu pot decât să constat cu tristeţe şi cu frustrare că România, nu numai prin alegerile din toamnă, dar şi prin tot ceea ce s-a întâmplat de atunci, de la eşecul renaşterii dreptei la alegerea procurorului general, validată de preşedinte, a spus, cu glas tare, răspicat: Stânga-mprejur!

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s