De mişei nu scapi


Unii tineri consideră că România este o ţară fără de speranţă, şi deja îşi fac bagajele să plece în străinătate. Pe alţii îi doare la modul cel mai sincer în cot de cine conduce ţara, „că tot aia e”, şi se uită şi ei cu admiraţie la strălucitul occident sau la şi mai strălucitul (sic!) Orient… Din punctul lor de vedere, dracul s-a vârât în România şi ne împiedică să ne ducem şi noi traiul, ne vâră pe nas parlement.. Vorbim destul între noi, ce-i nevoie de el, fiecare are soluţii pentru ţara asta, doar că nu e niciodată ascultat.

Lăsând deoparte efortul de a încerca să arăt de ce măcar minima rezistenţă contra situaţiei actuale din ţară s-ar impune, aş vrea să fac un exerciţiu de imaginaţie. Mă voi gândi la un oarecare român care doreşte să se stabilească în străinătate. Desigur, îl atrage mirajul occidentului.

Ajuns acolo, îşi imaginează că a scăpat de „ai noştri” şi că poate răsufla uşurat. Cetăţeanul e mai romantic de felul lui, se stabileşte în Franţa. Îşi face o firmă IT şi începe să aibe încasări.

Nu poate să se dezvolte repede pentru că în Franţa există impozitul progresiv pe profit. Cu cât câştigi mai mult, cu atât plăteşti mai mult. Aşadar, de ce să mai câştigi? Parcă-ţi vine să stai pe bancă, cum ai fi făcut în România. Dar cetăţeanul nostru e destul de îngrijorat să vadă tot felul de mitinguri „anti-imigranţi”. Au, parcă şi el e unul din ăia. Cât zicea că a luat Frontul ăla Naţional, anti-imigranţi şi de extremă dreaptă, la europarlamentare? 30%? Hm… Nu-i prea super.

Şi dacă te duci în Anglia, ăia îţi dau cu tifla imediat. Şi-aşa şovinişti, englezii au acum chef de ameninţări şi nu vor nici mai mult, nici mai puţin, să iasă din UE dacă nu ajunge Comisar European ăla pe care-l vor ei. Că doar de la Napoleon încoace englezii i-au scăpat pe europeni de tiranii lor, şi acum un luxemburghez cu nume nemţesc (Junker) vrea să fie mare comisar?

Cetăţeanul nostru se uită spre sud. Ce să vezi? Ţări lovite de criză mai ceva ca România: o duc mai bine, dar căderea a fost mai mare. Proteste, lupte de stradă, regiuni separatiste, foşti premieri corupţi condamnaţi să îi ajute pe bătrâni… îşi întoarce cetăţeanul nostru capul 180o şi dă de nord. Dacă în sud erau destui comunişti care strigau împotriva capitaliştilor sângeroşi care le-au ruinat ţara (vezi Grecia), aici comuniştii parcă se plâng că au prea multe. Dacă suedezii, de exemplu, îşi furnizează 90% din energia electrică din hidrocentrale pentru că râuri multe şi pentru că populaţie mică, acum au pretenţia să forţeze Europa nu numai să le urmeze modelul (ceea ce n-ar fi rău dacă ar fi făcut treptat şi cu moderaţie), ba chiar să lovească în toată industria grea, că poluează şi că e plină de muncitori exploataţi. Combinaţia de socialişti veroşi şi ecologişti până în măduva oaselor nu-i chiar de lepădat. O doză mai pură de stânga nu poate nici Lenin să-ţi injecteze.

Disperat, ameţit, cetăţeanul nostru se uită în depărtări, către Lumea Nouă. Nouă, mai puţin Detroit-ul, ăla e vechi şi ruginit şi părăsit şi falimentar. Trece omu’ nostru şi peste sistemul de două partide care presupune aceiaşi inşi binevoitori la şorţuleţ care se succed în rotaţie şi urmează cam aceleaşi politici pe care votul nu le poate deci influenţa. Măcar unii dintre ei sunt breji. Măcar unii au fost chiar oameni mari. Dar mai mic ca Obama, nimeni. Şi ignoră cetăţeanul nostru Obamacare, care s-a dovedit de la început a fi un dezastru financiar, dar cum poţi să ignori faptul că omul ăsta înăltuţ care stă şi face glumiţe la TV ca un Ponta mai bronzat, se joacă cu soţia şi copiii şi face vizite în tot Orientul îndepărtat, mai puţin în China (aşa, să-i supere pe chinezi, poate-poate se împrietenesc cu ruşii, că na, de când n-am avut noi parte de distracţie), cum poţi să ignori deci că omul ăsta neserios conduce singura superputere de la ora actuală, aia de apără partea de baricadă în care poţi vorbi liber şi poţi face schimburi economice liber, de tăvălugul stepei asiatice?

Parcă nu-i mai vine să stea prin străinătăţuri omului. Tot tre’ să voteze. În fiecare ţară e câte o problemă. Peste tot sunt jegoşi, peste tot sunt lichele, peste tot sunt tirani şi incompetenţi. De mişei nu scapi. Aşa că va trebui să votăm. Aşa că hai s-o facem măcar la noi, unde ştim mai bine cum îi treaba, unde ştim mai bine cum se poate rezolva, unde ne simţim acasă. Doar n-o să ne lăsăm ograda dezordonată pentru ograda dezordonată a altora. Măcar Ponta nu are rachete nucleare (Doamne fereşte!). Dacă tot ne plângem, să schimbăm. Că în străinătăţuri tot o să ne plângem. Şi acolo poate ne trezim că se plâng ăilalţi de noi. Şi dacă alde Marine le Pen ajung la putere, poate o să ne trezim înapoi în ţărişoară oricum.

Pont: pentru cei care n-aveţi chef să votaţi, Mama Rusie acceptă recruţi.

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s