PERSONAJE:
LIVIUS FRANGENTUS QUARENS: împărat al Imperiului Roman de apus, burgund din partea tatălui, roman din partea mamei; domnise de doi ani.
GNAEUS TORCINA: latifundiar din Italia de nord, om cu scaun la cap şi cu vile la ţară; împăratul îi datora o sumă de bani pe care nimeni nu reuşise s-o contabilizeze
SEXTUS COMANS AGAPOR: comandant al gărzilor pretoriene, got de origine. Înalt, o statuie vie.
IULIA SILVIA: aristocrată romană, fosta soţie a împăratului, în dizgraţie, dar inspirând totuşi respectul general
CEGORIC: spion got, imprevizibil. În serviciul împăratului, cel puţin după cunoştinţele acestuia din urmă.
PUBLIUS SCAEVOLA: lider al senatorilor.
KYTOS IMPEREI: legat din partea împăratului răsăritean, Valens.
ERLAC, EDORAN: soldaţi.
AlŢI SOLDAŢI
SERVITORI
UN PAJ
Actul I
Scena I
(QUARENS, apoi ERLAC, TORCINA)
O cameră mică, slab luminată, legată printr-un intrând de un hol destul de strâmt. Câteva torţe luminează pereţii albi, decoraţi cu motive florale. Pe un divan din lemn de abanos stă culcat împăratul, având lângă el o măsuţă pe care erau aşezate mai multe scrisori. La el ajungea ocazional câte un sunet desprins din larma oraşului Roma, dintr-o fereastră mică şi înaltă, poziţionată în spatele scenei. Ochii îi fug în toate colţurile camerei, parcă căutând un refugiu în acea mare de întuneric şi de alb stins.
QUARENS: Altă noapte albă… Erlac!
(intră dinspre hol un soldat în armură scânteietoare, cu sabia la cingătoare şi cu un scut oval în mână. Are o barbă deasă şi neagră.)
ERLAC: Auguste, m-aţi chemat? (înclină uşor capul)
QUARENS (aparte): Nici nu se mai înclină în faţa mea… (tare) Mai sunt scrisori pe care nu le-am primit?
ERLAC: Nimic, împărate. Vă anunţ că Torcina cavalerul vă roagă să-l primiţi.
QUARENS (îmbucurat, încearcă să nu lase a se vedea): La ora asta? În fine, cheamă-l.
Erlac pleacă fără alte plecăciuni. Quarens plescăie nemulţumit din buze, se ridică în şezut şi începe să frământe în mână o scrisoare. Intră Gnaeus Torcina.
TORCINA: (scurt) Ave Cezar!
QUARENS: Cu ce veşti vii, Gnaeus?
TORCINA (ezită): Este îmbucurător să vă văd bine sănătos. S-a zvonit că aţi fi bolnav.
QUARENS: O, da, un singur zvon ca ăsta, şi deja toţi îşi ascut săbiile şi se visează împăraţi… Cu ce gânduri vii la mine? Spune sincer. Voiai să te asiguri că sunt sănătos? Sunt. Nu-ţi face… griji. Hm.
TORCINA: Nu e vorba de bani aici. Consider o onoare să împrumut bani ţie, auguste. E vorba de faptul că, în calitate de supus şi de prieten, trebuie să vă aduc la cunoştinţă câteva lucruri grave care s-au petrecut în ţară în ultimul timp.
QUARENS (întunecându-se la faţă, se aşază pe divan): Ce anume? Stai jos, povesteşte-mi.
Torcina se îndreaptă spre divan, dar alege să nu se aşeze, aşa că îi vorbeşte din picioare.
TORCINA: S-au dat dispoziţii ca Legiunea a III-a din Noricum să fie mutată lângă Luteţia, pentru a descuraja o invazie a bar… triburilor din est. După cum bine ştiţi, legiunea s-a pus în mişcare. Problema e că în sens opus…
QUARENS: (cu o voce încă neutră) De câţi soldaţi vorbim?
TORCINA: 20-30 de mii. Cel puţin 2.000 dintre ei sunt cavaleri.
QUARENS: (mai îngrijorat ca la prima replică) Cine îi comandă?
TORCINA: Generalul Ungomer.
QUARENS: Trimite ordin tribunilor militari să-l ia prizonier. Armata va fi dăruită celui care va duce la îndeplinire porunca.
TORCINA (nu-şi stăpâneşte un surâs): Lucrurile nu sunt aşa de simple…
QUARENS: Cum, nu? Vezi tu, Gnaeus, toată puterea acestor paria vine din legiunile astea ale lor. Numai că în legiune, liderii se pot schimba repede. Dacă momeşti pe un altul să ia locul generalului în funcţie, vei vedea o răsturnare de situaţie.
TORCINA: Tribunii militari şi toţi ofiţerii îi sunt loiali lui Ungomer.
QUARENS: Nu cred.
TORCINA: Sunt toţi suebi, ca el. Conform ordinului imperial, legiunea a III-a a fost pusă sub comandă suebă, după tratatul pe care l-am avut cu aceştia…
QUARENS: Cu cât facem mai multă pace, cu atât avem mai mult război…
TORCINA: O replică înţeleaptă, auguste, însă nu-mi dau seama dacă conştientizaţi pe deplin pericolul. Armata aceasta vine în marş forţat înspre noi, desfăşurată pe coasta Mediteranei. Va trece curând prin Liguria, şi apoi prin Etruria. Până la Roma mai e o aruncătură de băţ. (Cu fiecare frază face un pas în direcţia împăratului). O să avem de-a face cu o răsturnare completă de situaţie. Cineva trebuie să fie în spatele acestei mişcări. Trebuie descoperit. Până una alta, trebuie oprită această armată.
QUARENS (se uită iscoditor la Torcina): Te văd cu adevărat afectat, prietene. Şi ce propui?
TORCINA: Aştept ca înţelepciunea luminăţiei voastre să furnizeze un plan.
QUARENS (se ridică brusc): Aici, în sală, sunt luminăţia voastră şi sunt un mare înţelept! Eu trebuie să vin cu un plan, toţi stau să se uite la mine!
TORCINA: Dumneavoastră sunteţi împăratul…
QUARENS (mai molcom parcă): Dar acolo, afară, sunt un simplu om, o bucată de carne, care trebuie sfârtecată ca să se facă loc pe tron şi să îşi pună altul laurii pe frunte. Dacă autoritatea mea de „luminăţia voastră” se întinde până la peretele ăsta (întinde mâna către intrare, unde Erlac stă drept), poate că nici măcar nu-l cuprinde pe soldatul ăla, spune-mi, Gnaeus, ce plan vrei să urzesc?!
TORCINA: Dar sunteţi împăratul. Comandaţi şi se va executa ordinul.
QUARENS: Atunci n-ar fi uşor să le spun acestor soldaţi să se întoarcă în Luteţia?
TORCINA (cu un surâs în care ironia nu se poate ascunde): Trebuie să comandaţi, mai întâi. Dacă comandaţi cu înţelepciune, se va executa şi ordinul. Într-un fel sau în altul.
QUARENS (începând să se plimbe prin cameră): Ţi-e uşor să zici, nu tu trebuie să comanzi. Bun. Să vedem. Ai idee ce armate avem în Italia?
TORCINA: Nu am cum să ştiu asemenea lucruri…
QUARENS: Aşa e. (aparte) Asta dacă n-ai conspira şi tu contra mea… (strigă) Erlac!
ERLAC: La comandă.
QUARENS: Du-te la şeful tău, Agapor, întreabă-l dacă Cegoric a venit în palat. Dacă da, cheamă-l aici. (îl opreşte cu un semn pe Torcina, care dorea să iasă după Erlac) Nu, tu stai aici. Am nevoie de tine.
TORCINA: Cum comandaţi…
Scena II
(TORCINA, QUARENS, ERLAC, CEGORIC, apoi EDORAN)
Quarens continuă să se plimbe. Pe parcursul discuţiei ce urmează, el se va plimba din ce în ce mai repede, dând rotocoale din ce în ce mai strânse divanului, unde se aşezase impasibil Torcina. Erlac şi Cegoric intră dinspre coridor. Erlac se înclină uşor şi rămâne la ieşirea din scenă. Cegoric se îndreaptă cu paşi sprinteni spre divan, se închină scurt împăratului, apoi se aşază şi el lângă Torcina. Avea o barbă blondă, atent îngrijită, păr lung împletit şi o statură agilă, însă destul de puternică. Avea veşnic un rânjet larg, maliţios, în niciun caz furios
QUARENS: Mai întâi de toate, vreau să ştiu cu ce veşti ai venit.
CEGORIC: Mi-e o sete, împărate, nici că v-ar veni să credeţi…
QUARENS (expeditiv): Ia din vin.
Torcina îi toarnă politicos vin lui Cegoric. Acesta dă pe gât o cupă, apoi începe să vorbească, la început foarte repede, apoi tărăgănat:
CEGORIC: Toate bune, în primul rând, strălucit august, nu mă pot plânge de serviciul meu! (Torcina se uită uimit la Cegoric). Mi se dă tot ce eu cer, şi apuc să cunosc oameni foarte interesanţi pe deasupra! Pe dumneata nu te-am cunoscut până acum! Torcina, presupun.
TORCINA: Corect… Aţi zis că nu mă cunoaşteţi.
CEGORIC: E meseria mea să ştiu fără să cunosc. (scurtă pauză) După cum spuneam, am cunoscut nişte oameni foarte interesanţi, atât de interesanţi încât poate şi luminăţia ta ar dori să afle despre ei.
QUARENS (devenind nervos, începe să calce zgomotos): Spune ce ai de spus.
CEGORIC: Eu nu am nimic de spus, mărite Cezar, sunt un om tăcut de felul meu. Dar mă gândeam că aţi dori să auziţi…
QUARENS: Doresc, hai, spune.
CEGORIC (zâmbeşte larg ca un copil care şi-a învăţat lecţia şi care e pus să spună tot ce ştie): Ravenna e plină de oameni interesanţi. Şi am avut norocul să pot discuta cu vreo-doi trei dintre aceştia. Unul din ei este un anume Iulius Asquiter.
TORCINA: îl ştiu, e în Senat.
CEGORIC: Poate, sincer să fiu nu ştiu dacă mai dă pe acolo. Pare mai preocupat să arunce fel de fel de banchete, la care, ciudat, invită numai greci.
Torcina se uită puţin nedumerit la Cegoric, ar vrea să spună ceva, dar Quarens i-o ia înainte:
QUARENS: Care greci?
CEGORIC: Ştiam că o să întrebaţi. Nişte greci, nume plicticoase, în afară de unul: Kytos Imperei.
QUARENS: Ce-i cu el?
CEGORIC: Vine de la Constantinopol. Cu mandat de la împăratul Valens.
QUARENS (deja aproape aleargă în jurul divanului): Ce mandat? (se simte o vibraţie de nervozitate în voce)
CEGORIC (din ce în ce mai vesel, în antiteză cu Quarens): De a discuta cu luminăţia-ta ceva privitor la Ravenna. Suspectez că e vorba de un pact prin care să anexeze oraşul.
QUARENS (se opreşte, nervos): Acum!? Acum vor să facă asta?
CEGORIC (dă din umeri). Acum. (Şi mai vesel): Cu toate mesele alea îmbelşugate, am putut să văd ce urzeau domniile lor. Desigur că Asquiter s-a vândut deja părţii câştigătoare…
QUARENS: Aşa mă serveşti tu? Făcându-i pe duşmanii mei „partea câştigătoare”?
CEGORIC (cu un surâs): Un servitor bun e onest până la capăt!
Quarens tremură de furie, Cegoric însă se distrează de minune. Între ei, Torcina întoarce capetele de la unul la altul la fiecare replică. Nu are niciodată timp să intervină.
QUARENS: Ai respect faţă de împăratul tău!
CEGORIC: Măcar eu ştiu că dumneavoastră sunteţi acela, şi nu Valens!
Quarens îi dă o palmă, înfuriat. Se depărtează repede, face un semn către Erlac, apoi însă mâna îi cade. Se răsuceşte pe călcâie şi se întoarce lângă divan. În tot acest timp, Erlac vede tot, dar nu reacţionează mai mult decât cu o întoarcere de cap)
QUARENS: Vei spune tot ce ştii, acum!
CEGORIC: Vă grăbiţi, înţeleg…
QUARENS: Nenorocitule, eşti spionul meu, nu măscăriciul meu! Aşa că fă-ţi treaba!
CEGORIC: Mi-am făcut-o. (deodată este serios). Sunt un spion bun. Kytos Imperei va ajunge mâine dimineaţă la palat pentru a discuta cu dumneavoastră. În acelaşi timp, un grup destul de consistent de patricieni a discutat deja cu oamenii lui Valens din Ravenna privitor la poziţiile pe care aceştia să le ocupe în interiorul Imperiului Răsăritean. Nu pot să bag mâna în foc pentru toţi, însă cel puţin Asquiter şi-a făcut deja partea de treabă. Nu ştiu exact care, bănuiesc însă că nu mai pot fi de încredere eventualele forţe pe care le avem în zonă. Asquiter e bogat şi e unchiul a trei lideri de garnizoană din oraşele de lângă Ravenna.
QUARENS: Şi ce trupe avem în zonă?
CEGORIC: 4.600 de soldaţi în Ravenna. Cele trei garnizoane însumează 3.400 de oameni, dar, după cum am zis, nu vă puteţi încrede în ei. Mai există legiunea IV veneţiană, 3.700 de oameni, dar sunt destul de prost înarmaţi şi, cât timp Valens controlează marea Adriatică, nu pot primi aprovizionare de nicăieri. A fost o iarnă grea şi toate oraşele din câmpia Padului suferă de pe urma foametei.
QUARENS: Alte trupe?
CEGORIC: în partea nordică, nimic. Nu se pune problema chemării sub arme, nu e timp de asta.
QUARENS: De ce? Cât de pregătit e Valens?
CEGORIC: Are 28.000 de trupe bine înarmate la treisprezece kilometri de Ravenna, o flotă de 45 de vase de război şi sute de transportoare, plus alte 10.000 de trupe pe coasta dalmată care sunt în curs de a se îmbarca pentru a ajunge în Italia. (rânjind) Eu cred că e destul de urâtă situaţia…
QUARENS: (aşezându-se) Nu e nimic de făcut. Da-ţi-mi trupe, şi mai vorbim.
CEGORIC: Mai aveţi nevoie de serviciile mele?
QUARENS: Nu, poţi pleca. Dar nu din palat. (Cegoric se încruntă) Poate o să mai am nevoie de tine mai târziu.
Cegoric se înclină şi pleacă destul de grăbit.
QUARENS: Nu se simte bine în palat. Sigur consideră că i-ar fi mai bine în altă parte. Poate s-a dat şi el duşmanului.
TORCINA (oftând, în sfârşit putând să vorbească): Tot ce se poate. Din tot ce a spus însă, situaţia este gravă. Şi trebuie rezolvată.
Torcina se ridică. Quarens îşi schimbă total fizionomia: faţa nervoasă i se contractă într-o grimasă de frică.
QUARENS: Nu pleca! (încercând să sune autoritar) Nu acum. Mai trebuie să discut ceva cu tine.
TORCINA: Sunt la dispoziţia ta, Cezare.
QUARENS: Nu mă pot încrede în Cegoric, sau în oricare din râmele astea de la palat. Când o veni Ungomer sau Valens la porţile mele, ei o să fie primii care să-mi bage un cuţit între coaste. În tine însă… îmi place să cred că mă pot încrede. Şi chiar dacă nu, interesul tău coincide cu al meu.
TORCINA: în ce sens?
QUARENS (şovăie un pic): Păi, un om mort nu poate plăti datorii…
TORCINA (se dă un pas înapoi): Mă doare să văd că prietenia noastră se reduce, în viziunea dumneavoastră, la atâta. Înţeleg că nu aveţi încredere în mine şi respect asta. În aceste condiţii nu cred că vă mai pot fi de ajutor.
Quarens face un gest să-l oprească, dar îşi controlează faţa şi corpul şi încearcă să pară cât mai demn.
QUARENS: Eu cred că îmi poţi fi de ajutor.
TORCINA: Credinţele dumneavoastră au fost clar exprimate.
Torcina se înclină mai lung ca ceilalţi şi dădu să plece. În calea lui însă i se pune Edoran, îmbrăcat la fel ca Erlac.
EDORAN: Ave Cezar! Senatorul Publius Scaevola vă roagă să-i acordaţi o audienţă.
TORCINA (uimit peste măsură): Scaevola e… (se controlează, încearcă să treacă de Edoran) Lasă-mă să trec.
QUARENS: Să intre. Gnaeus, nu pleca! (Torcina nu se întoarce, trece de cei doi soldaţi). Torcina! E un ordin! (Torcina dispare din scenă. Quarens ţipă:) Edoran, Erlac! Escortaţi-l înapoi pe Gnaeus Torcina!
Torcina se întoarce singur, cu un zâmbet amar pe faţă.
TORCINA: în fine, aţi ordonat…
Scena III
(QUARENS, TORCINA, ERLAC, EDORAN, SCAEVOLA)
Edoran şi Erlac se poziţionează de o parte şi de alta a ieşirii. Intră Scaevola, în togă, cu o bandă purpurie. Cărunt, cu un început de chelie în creştet, cu pasul îngrozitor de încet, se aproprie puţin câte puţin de divan. Cară un sul de papirus. Torcina se sperie văzându-l.)
QUARENS (nerăbdător) Scaevola…
SCAEVOLA (molcom): împărate…
TORCINA (panicat): Scaevola…
SCAEVOLA (zâmbitor): Torcina…
QUARENS: Cu ce gânduri ai venit? Ai ceva să-mi comunici în legătură cu Senatul?
SCAEVOLA: Senatul m-a trimis, Cezare.
TORCINA (mai calm ca înainte, dar tot tensionat): Pentru…?
SCAEVOLA: Putem vorbi în privat, luminăţia voastră?
QUARENS (îl opreşte pe Torcina, care se ridica să plece, şi se aşază lângă el): E în regulă. Am încredere în Gnaeus.
SCAEVOLA (nu foarte fericit): Mh.
QUARENS: începe, te rog, de ce te-a trimis senatul? De ce te-a trimis ca pe un diplomat al unei ţări străine şi duşmane, când putea să anunţe că doreşte o şedinţă cu mine, printr-un curier, prin orice, că doar suntem la un deal distanţă!
SCAEVOLA: Pentru că este o chestiune importantă.
QUARENS: Şi? Ce rost are să discut numai cu dumneata?
SCAEVOLA: Pentru că eu ştiu ce să vă spun. În plus, un curier nu ar fi fost lăsat să intre pe poarta palatului.
QUARENS: E, poftim, dacă i-aţi fi dat în mână mandat, ar fi trecut.
SCAEVOLA: Eu vă spun cu toată convingerea că nu.
QUARENS (iritat): în fine. (începe să se îndoape cu struguri). Care este acest lucru aşa de important? (Mestecă strugurii nervos, cu mişcări bruşte şi sacadate. Înghite fără a scuipa sâmburii. Torcina se uită destul de speriat când la Quarens, când la Scaevola)
SCAEVOLA: Senatul este foarte îngrijorat de situaţia în care se află ţara noastră şi este decis să înceapă, împreună cu dumneavoastră, o reconstrucţie a imperiului care a fost lăsat atâta timp…
QUARENS: Nu discut cu senatul.
SCAEVOLA: Pardon? (Torcina zâmbeşte, îmbucurat).
QUARENS: Nu reconstruiesc (imită vorbirea tărăgănată a lui Scaevola) nimic alături de Senat. Colcăie de lichele corupte acolo.
SCAEVOLA (nu protestează, doar se încruntă puţin): Senatul este gata să aprobe o taxă specială pentru membrii ei şi familiile adiacente, un impozit de solidaritate a patricienilor pentru formarea unui fond destinat organizării unei armate…
QUARENS: A senatului, presupun…
SCAEVOLA: A republicii.
QUARENS: A senatului. Voi o să plătiţi pentru ea. Am zis deja: nu discut cu senatul.
SCAEVOLA: Senatul este Roma. Refuzând să vorbiţi cu senatul, refuzaţi să…
QUARENS: Eu sunt Roma! Eu sunt Republica! Eu sunt şi Roma, şi Ravenna, şi Italia, şi Spania, şi Gallia, şi Lusitania, eu sunt tot! Voi nu sunteţi nimic, vă daţi cu părerea şi conspiraţi împotriva mea de pe poziţiile voastre confortabile de servanţi ai binelui public! Dar ce bine aţi făcut voi?!
SCAEVOLA: Nu ne-aţi lăsat niciodată să facem vreun bine pentru că ne-aţi ţinut mereu departe de treburile statului.
QUARENS (revoltat până în măduva oaselor): Sunt împăratul! Ce nevoie am eu de Senat? Normal că l-am ţinut departe!
SCAEVOLA: în schimb aveţi nevoie de acest Gnaeus Torcina, pe care îl văd alături de dumneavoastră! (Torcina îşi încleştează pumnii). O alegere înţeleaptă a aliaţilor. Senatul are însă încredere că împreună cu dumneavoastră putem salva statul nostru de la fărâmiţare şi colaps. Şi, ca dovadă a bunei noastre credinţe, vă înmânez acest registru.
Scaevola întinde sulul de papirus. Quarens citeşte, la început indiferent, apoi din ce în ce mai uimit. Torcina se ridică şi dă se plece, dar Scaevola îl opreşte cu un gest.
SCAEVOLA: Unde plecaţi?
QUARENS: Stai aici, Torcina.
Torcina stă încordat, cu o privire temătoare. Se uită înspre ieşire şi îi vede pe cei doi soldaţi. Face o mişcare înspre ei, dar Scaevola nu-l lasă să treacă. Quarens vede mişcarea şi se ridică, punând mâna pe umărul lui Torcina. Îl smuceşte violent.
QUARENS: Aşa deci, Gnaeus, acesta e preţul.
TORCINA: Nu e niciun preţ, Cezare, sunt manipulările senatului.
QUARENS: Şi ce vrei să cred? Sunt documente oficiale. Oficiale! Vrei să-l chem pe Cegoric? Poate şi el ştie ceva de treaba asta.
SCAEVOLA (zâmbind): înţelegeţi acum…
QUARENS: Taci! Tocmai mi-am pierdut prietenul.
TORCINA (rugător): împărate, sunt total devotat ţie. Îngădui-ţi-mi să explic…
QUARENS: Să explici!? Să explici de ce ţi-ai vândut pământurile lui Asquiter? De ce figurează că ai băgat mâna în finanţele statului?
SCAEVOLA: Senatul doreşte o colaborare cât mai…
QUARENS: Pleacă.
SCAEVOLA&TORCINA: Eu?
QUARENS (către Scaevola): Tu. Torcina mai rămâne un pic.
SCAEVOLA: Dar… Senatul…
QUARENS: O să-l convoc când voi crede de cuviinţă. Acum pleacă!
SCAEVOLA: Am fost însărcinat să mă întorc cu un răspuns clar…
QUARENS: Voi discuta numai în faţa senatului! (strigă) Pleacă!
Roşu, îi arată uşa lui Scaevola şi aproape-l împinge afară. Apoi îi cheamă cu un semn pe cei doi soldaţi.
QUARENS (uitându-se aspru la Torcina): Ai trădat statul. M-ai trădat pe mine. Şi aveai neruşinarea de a te preface a fi un prieten. Trebuia să-mi dau seama că nimeni nu poate ţine cu partea pierzătoare. Nu am bani, nu am armată, nu am timp, nu am nimic. Dar camera asta e a mea, iar soldaţii ăia încă îmi ascultă ordinele. Ai greşit, deci, Torcina. Încă mai sunt împărat. Împăratul acestei camere. Erlac! Edoran! Escortaţi-l pe Gnaeus Torcina în închisoarea palatului!
Erlac şi Edoran se clintesc greu de lângă perete, de care stătuseră sprijiniţi, şi se îndreaptă spre Torcina.
TORCINA: Vei regreta, Quarens! E o greşeală! Nu poţi să ai încredere în Senat! Nici în Cegoric! În nimeni!!
QUARENS: Dar în tine da?
TORCINA: Nici în mine nu-ţi cer. Încrede-te în tine.
QUARENS: O fac chiar acum. Mă încred că meriţi să zaci în cea mai infectă dintre temniţe. (tună) Duce-ţi-l!
Cei doi soldaţi îl iau de umeri pe Torcina, care nu se mai zbate. Îl duc cu ei şi ies din scenă, Quarens rămânând singur.
QUARENS: Sunt împăratul acestei camere…
Îşi muşcă buza, apoi ia nişte struguri şi îi mestecă molcom.
Actul II
Scena I
(QUARENS, SERVITORI, apoi PAJUL, IULIA SILVIA)
Servitorii vin şi iau cupele de vin şi bolul golit de struguri. Quarens rămâne pe divan, luându-şi capul în mâini, în timp ce servitorii aprind mai multe torţe de-o parte şi de alta a camerei,cât şi în spate. Câţiva intră cărând o măsuţă circulară, pe care pun un ulcior cu vin. Quarens se ridică, bea direct din ulcior, se şterge cu un gest amplu la gură şi începe să meargă încet prin cameră. În juru-i, servitorii se rotesc din ce în ce mai încet, aşezând pe masă câteva tăvi cu de-ale gurii, aducând câteva perne pe care le pun pe divan. La un moment dat, servitorii aproape se opresc, Quarens rămâne în mijlocul lor. Se strâng în jurul lui până nu se mai poate vedea de ei. Quarens ţipă la ei, şi ei se dispersează încet, ieşind din scenă.
QUARENS: La naiba cu el, cu toţi…
Quarens se aşază pe divan, dar nu poate sta mult acolo. Se ridică şi dă nas în nas cu pajul.
PAJUL (înclinându-se): Mărite împărat, am venit…
QUARENS (uimit): Te ştiu… Te ştiu pe tine…
Quarens îi face semn să se ridice, pajul vrea să zică ceva, Quarens îi face semn să tacă. Se uită atent la el.
QUARENS: Cine te-a trimis?
PAJUL: Am fost trimis de…
QUARENS: Hai, zi odată! (cu o ciudat de mare nerăbdare) Ce te tot bâlbâi atât?!
PAJUL: de doamna Iulia Silvia.
QUARENS (un surâs imperceptibil, urmat de o încordare a întregului corp): Şi ce doreşte… Doamna?
PAJUL: M-a însărcinat să vă spun că doreşte să vă viziteze.
QUARENS: Şi de ce nu a venit direct ea însăşi?
Quarens îşi mişca nervos degetele de-a lungul hainei de purpură.
VOCE: Pentru că nu ştiam cum aveai să mă primeşti!
Iulia Silvia apare din hol cu paşi hotărâţi. Quarens o întâmpină, dar nu se uită în ochii ei.
QUARENS: Şi ce te-a făcut să vii acum?
IULIA: Atitudinea ta. Nu îmi vei face nimic.
QUARENS: încrezătoare…
IULIA: N-aş putea spune acelaşi lucru despre tine.
Quarens îi face semn pajului să plece. Iulia încuviinţează cu un gest din cap, iar pajul pleacă grăbit.
QUARENS: De ce ai vrut să mă vezi la ora asta?
IULIA: Asta-i întrebarea ta? Aş fi crezut că aveai să mă întrebi de ce am vrut să te văd în primul rând.
QUARENS: Nu ştiu. De ce?
IULIA: Nici nu-mi poţi pune întrebarea. Şi te-au numit Frangentus.
QUARENS (ridicând tonul): Ai venit să îmi arunci în faţă maliţiozitatea ta?
IULIA (întunecându-se la faţă): Nu. Îmi pare rău. Adevărul e că nu prea… ai ce zice acum.
QUARENS: Te aştept să-mi explici tu.
IULIA: Nu-i mult de explicat. (Se aşază pe divan, toarnă vin în două pocale, îi întinde unul): Mai bine am sta jos, pur şi simplu.
Quarens ia pocalul de vin şi stă lângă Iulia. Pentru un moment, amândoi zâmbesc.
IULIA: îmi pare rău pentru adineauri.
QUARENS: înţeleg. Îţi admir curajul, oricum.
IULIA (lăsând ochii în jos): Măcar asta.
QUARENS (foarte nesigur pe el, începe să gesticuleze): Şi.. şi… ce vrei să spui prin asta? Măcar îmi vei spune de ce ai venit? Acum? Ai avut un an, aproape, şi n-ai venit.
IULIA (ridicând ochii şi găsind în ea ceva violenţă): Pentru că m-ai alungat, mai ţii minte!?
QUARENS: Da… (dă pe gât pocalul). Multe de-atunci…
IULIA: Pentru mine nu. M-ai ţinut departe de tine, te-ai ferit de mine ca de-o boală. Măcar ai fi putut aranja să mă exileze undeva departe, dar nu, tu ai preferat să rămân în Roma, de parcă trebuia să sufăr mai mult, de parcă…
QUARENS: Putem să nu vorbim despre asta? Acum vreau să ştiu de ce ai venit la mine. Este noaptea târziu şi sunt multe… pe capul meu.
IULIA (încercând să pară rece): Vrei aşa? Bine. Vei avea în mine o smerită supusă.
Iulia se scoală, se înclină adânc în faţa împăratului.
IULIA: Am venit să aflu dacă pot să fiu de ajutor împăratului meu.
QUARENS (înciudat): Te rog, ridică-te, opreşte-te cu asta…
IULIA: Aşa aţi dorit, lulminăţia voastră.
QUARENS: Opreşte-te…
IULIA: Nu vă pot fi de folos decât stând deoparte, nu? Spuneţi-o, şi mă voi muta departe, nu veţi mai auzi de mine.
QUARENS: Opreşte-te…
IULIA: Porunciţi, şi se va face.
QUARENS (Se ridică): La naiba, toată lumea-mi zice asta! Sus!
Iulia se ridică.
QUARENS (imploră): Opreşte-te cu asta! Acum! Te vei opri şi îmi vei spune de ce ai venit, fără toată… asta.
IULIA: Toată ce, dacă mi-e permis să întreb…? (se vedea că îi era greu să formuleze aşa totul)
QUARENS: Toată… ştii tu ce.
IULIA: îmi pare rău, nu ştiu.
QUARENS: Ba ştii. Asta. Răceala.
Quarens coboară ochii şi îşi strânge picioarele, ruşinat. Iulia se luminează un pic la faţă.
IULIA: îl servesc cu toată grija pe…
QUARENS: Nu. Încetează. Ai fost soţia mea.
IULIA: Fostele titluri rareori contează.
QUARENS: Te rog să încetezi. Vreau să stai lângă mine (Iulia se conformează). Spune-mi (încearcă o voce blândă) de ce ai venit?
IULIA: Mă preocupă siguranţa voastră, împărate.
QUARENS: Ai…
IULIA: Am auzit, da.
QUARENS (uimit): Cum?
IULIA: De la Torcina. Mi-a spus înainte să vină la tine. Am decis să vin să te văd, chiar dacă riscam să mă pui să mă aresteze.
QUARENS (prima secundă revoltat) Cum să crezi… (se linişteşte) Nu, n-o să te arestez, deşi… (nu poate termina)
IULIA (din ce în ce mai uimită): Tu chiar nu voiai să mă arestezi…
QUARENS: Ce ai discutat cu Torcina?
IULIA: Lasă-l pe Torcina. Ştiam că n-am să-l găsesc. Ştiam că aveai să-l arestezi. Era clar. Nu despre asta vreau să vorbesc. Nu de asta am venit. Torcina e un corupt. Toţi sunt. Nu despre ei vreau să vorbesc.
QUARENS: Dar despre ce?
IULIA: Despre… siguranţa imperiului… adică…
QUARENS: Nu mi-aş imagina că îţi faci griji pentru mine, nu? Ha! (râde nervos) Atunci, care e ideea? Ce ascunde vizita asta a ta?
IULIA (dă din cap dezaprobator) Nimic nu ştii…
QUARENS: Da, e o conspiraţie în jurul meu şi nu ştiu nimic de ea, da!!
IULIA (aproape îi vine să plângă) Nu! Nu e vorba de blestemata ta de conspiraţie!
Quarens rămâne împietrit.
IULIA: Mi-e teamă că o să reuşească şi o să scape de tine… Mi-e teamă mai mult decât aş vrea (ia o poziţie dreaptă). De fapt, am venit să mă asigur că eşti bine. Şi să-ţi propun să-ţi schimbi gărzile. Mai bine pui de la paza municipală.
QUARENS (continuă jocul uimirilor) Ţie chiar îţi pasă…
IULIA: Ai crede că nu?
QUARENS: Şi atunci, toată liniştea de până acum?
IULIA: Ultimele tale cuvinte către mine au fost „îţi voi lua capul pentru asta!”
QUARENS: Şi totuşi, capul tău e încă pe umeri.
IULIA (cu un surâs): Şi totuşi, capul meu e încă pe umeri.
Se aproprie mai mult unul de celălalt.
QUARENS: Vreau să rămâi departe de mizeria asta.
IULIA: De-aia m-ai ţinut aici, deşi m-ai împins în dizgraţie?
QUARENS: Chiar nu pot face asta acum! Am… Sunt împăratul, la naiba! (se ruşinează) îmi pare rău. Nu ar trebui să ţip la tine. Este însă greu să-mi păstrez autoritatea cu gândul la toţi cei care…
IULIA: Livius, tu mereu ai avut autoritate.
QUARENS: Sunt unele lucruri care ţi-o pot lua. Care te fac vulnerabil, nu sunt într-o poziţie din care să-mi permit asta.
IULIA: Te înţeleg. Nu mă vei lăsa să înţeleg de ce mi-ai dat soarta pe care mi-ai dat-o. Dar lasă-mă să-ţi spun ceva: Dacă ai vrut să mă torturezi, ţi-a ieşit.
QUARENS (îşi muşcă violent buzele): Spune-mi, te rog, ce ai vorbit cu Torcina.
IULIA: Mi-a zis de armata lui Ungomer, mi-a zis de pericolul în care te afli. Apoi am aflat de la servitori de vizita spionului tău, de vizita lui Scaevola, şi mi-am dat seama că e ceva foarte grav la mijloc… e mai mult decât un război civil.
QUARENS: Da, şi totuşi, te rog să stai departe de toate acestea. Voi rezolva situaţia şi imperiul va trăi mai departe…
IULIA: Nu confunda imperiul cu tine, Livius! Imperiul va trăi mai departe, dar asta nu-i o garanţie pentru tine!
QUARENS: Ai zis că te interesează imperiul!
IULIA: Şi tu ai zis că îmi vei lua capul!
Amândoi tac câteva secunde.
QUARENS: Voi face ceea ce trebuie… Am nevoie doar de ceva timp.
Quarens se ridică, se duce către masă, apoi se întoarce, confuz.
IULIA: Nu ştii de unde să începi…
QUARENS (lovit parcă de trăznet): Tu crezi că Torcina m-a trădat?
IULIA: Cred că asta numai tu o poţi decide.
QUARENS: Ai venit aici să mă ajuţi. Ajută-mă.
IULIA: Şi vei avea de gând să-mi spui de ce m-ai ţinut aici tot timpul ăsta, închisă, aproape de tine dar fără să te văd, încât nici nu ştiu ce să cred despre intenţiile tale şi despre… ceea ce simţi?
QUARENS: Simt? Simt!? (se aşează, cuprins de nervozitate, se abţine totuşi) în fine, nu aveam de ce să te trimit în exil, adică… M-ai trădat, dar nu ai trădat instituţia imperială… Ar fi fost prea scump.
IULIA (şi ea ajungând la nervozitatea lui Quarens): înţeleg. Îţi voi spune de Torcina. Fiind preocupată… de siguranţa imperiului, am încercat şi eu să aflu ce punea la cale în ultimul timp Gnaeus. Mi-au rămas loiali nişte servitori pe aici, chiar dacă şeful tău al gărzii pretoriene mă urăşte. Niciodată nu l-am putut suporta pe Agapor. În fine. Am aflat că se tot întâlnea cu un om pe care îl chema Manilius Asquiter, fiul unui important latifundiar din Italia estică. L-am confruntat într-o zi pe Torcina şi mi-a spus tot, sau cel puţin aşa sper. Asquiter tatăl şi cu Torcina făceau afaceri împreună, asociindu-se ca să fure din finanţele statului… Şi acum o săptămână au dat peste un lucru care i-a uimit pe amândoi…
QUARENS: Destul. E destul să ştiu că a delapidat banii statului.
IULIA: înţelege că nu e destul.
QUARENS: Ba da! E! Îţi mulţumesc pentru că ai întărit ce mi-a arătat Scaevola.
Iulia sare de pe divan în faţa lui.
IULIA: Livius, cât timp mai ai de gând să te prefaci?! Cât timp să ne prefacem?
QUARENS: Iulia…
IULIA: Dă-mi motivul adevărat pentru care nu m-ai exilat undeva departe! Ştiu, ştiu că ţi-am trădat încrederea şi că am vândut acele pământuri fără asentimentul tău, ştiu că te-am rănit, dar înţelege că nu te-am trădat, voiam… voiam să… în fine, nu s-a întâmplat nimic cu Furius, ştii asta? (zâmbeşte nervos) Dar tu o ştii. Nu asta e problema. Şi atunci, de ce m-ai ţinut aici (devine disperată) De ce? Zi, de ce!? Să ştiu că umbli pe aceste coridoare, să ştiu că la câteva ziduri distanţă tu stai întins în patul în care stătusem amândoi? Ţi-a păsat măcar atât!? Insinuezi că lenea şi cheltuielile te-au împiedicat să mă exilezi! Îţi spun eu ce a fost de fapt: cruzimea! Da. Îţi făcea plăcere gândindu-te că eu stau acolo în suferinţă, uitându-mă pe geam şi văzând nu Roma, ci un alt oraş, nu ştiu ce oraş, un oraş-fantomă, pentru că eu nu mai eram în Roma, eram într-o cameră izolată de lume, ca şi cum totul în jurul meu era o pictură bine elaborată! Ştii de ce era aşa? Ştii! O ştii, cum putea să mai fie acasă când tu erai la câţiva zeci de metri distanţă şi totuşi mă urai, se simţea prin zid asta. Erai acolo şi îţi continuai rutina zilnică, conduceai, mâncai, cântai, dormeai în altă parte, împingându-mă pe mine într-o lume care nu mai era a mea, era a nimănui, era o lume goală, un exil mai teribil decât abandonarea pe cea mai mică şi mai bătută de valuri stâncă din Mediterana! Da, ştiai, de-aia m-ai lăsat să putrezesc aici, incapabilă, fără forţa speranţei unei revederi! Din exil mă mai puteam întoarce, mai puteam spera că vrei să mă vezi, dar aici, aici puteam şti în fiecare zi că mă urăşti, doar erai atât de aproape de mine, ai fi putut să te întâlneşti cu mine pe coridoare! Nu. N-ai făcut-o. (Quarens se ridică) Şi acum nu numai că nu mă laşi să te ajut, mă respingi, mă împingi la loc în camera aia. Lumea asta pe care mi-ai construit-o e neagră. Iar lumea ta, lumea ta, Livius, este pe cale să fie înghiţită. Şi totuşi, eu prefer să mă arunc în ea decât să mai stau măcar un minut în universul ăsta în care m-ai vârât!
QUARENS: Te iubesc, ştii…
Amândoi au lacrimi în ochi. Deodată se aud strigăte, urmate de sunetul produs de ciocnirea săbiilor. Amândoi apucă repede braţele celuilalt.
QUARENS: Am o sabie la cingătoare… Fii pregătită…
Scena II
(QUARENS, IULIA, ERLAC, EDORAN, CEGORIC, AGAPOR)
Erlac intră, ţinându-se cu o mână de braţ, urmat de Cegoric, care ţinea în mâini un pumnal însângerat. În urma lui aleargă Edoran, înarmat cu o sabie, şi Agapor, ţinând în mână o suliţă. Agapor e îmbrăcat într-o armură neagră, cu coif, şi îi întrece pe toţi în înălţime, precum şi în lungimea bărbii sale blonde.
ERLAC (lui Cegoric): Curvă de got ce eşti!
CEGORIC: împărate, salvează-mă!
QUARENS: Opriţi-vă toţi!!! (toţi rămân pe loc, Erlac sângerează) Ce înseamnă asta!?
AGAPOR: Spionul ăsta jegos a trădat imperiul, luminăţia voastră!
Agapor îşi scoate coiful, îl depune la picioarele împăratului şi se ridică apoi, acoperindu-l pe împărat cu umbra sa uriaşă.
CEGORIC: Nici nu mă lasă să explic! Vă rog să mă lăsaţi singur cu dumneavoastră, am nişte informaţii pe care numai urechile împărăteşti ar trebui să le audă!
AGAPOR: Sunt jurat să-l apăr pe împărat! Cum îndrăzneşti să mă alungi?
CEGORIC: Eşti jurat să taci din gură, fir-ai al dracului de namilă! (scuipă sânge din gură) Numai să loviţi ştiţi!
Agapor se repede spre Cegoric, Quarens îl opreşte dintr-un gest, Agapor se rezumă să-l lovească pe Cegoric cu mănuşa de fier, apoi se depărtează.
QUARENS: Respectă ordinele, Agapor!
AGAPOR: Sigur, împărate (rânjeşte) O să vă omoare cu prima şansă. S-a întâlnit cu grecii, e vândut lor.
CEGORIC: Nici nu ştii ce făceam eu cu grecii ăia, taci din gură. (spre Quarens) Vă rog, pot avea o discuţie între patru ochi cu dumneavoastră? Nu trebuie să plece gărzile, doar să se depărteze. Uitaţi (aruncând pumnalul) sunt neînarmat acum.
QUARENS (privind îngrijorat spre Iulia) Fie. Edoran! Escorteaz-o pe doamna Iulia Silvia către camerele ei.
IULIA: Livius…
QUARENS: (cu durere în glas) Te vei duce.
IULIA (înfrântă): Mă voi duce.
Edoran şi Iulia aproape au ieşit, când Iulia se întoarce şi se uită spre Quarens. Întinde uşor mâna spre el şi îşi încrucişează degetele mijlociu şi arătător. Amândoi zâmbesc, Quarens imită gestul.
QUARENS: (întorcându-se spre ceilalţi) Hai, Agapor, dă-te îndărăt. Cu tot cu soldatul tău. Să văd ce are de zis Cegoric. (aparte) încă mai ştie semnul.
CEGORIC: Am vorbit cu oamenii lui Valens, pozând drept un trădător, tocmai ca să aflu mai multe…
QUARENS: Mi-am dat seama că aşa oi fi procedat. (aparte) De fiecare dată, îmi venea să o urmez şi să o sărut.
CEGORIC: Kytos Imperei va apărea în curând la palat. Ştie de situaţia cu Ungomer. Mai rău, ştie şi cine e în spate, cine e pretendentul la poziţia de împărat.
QUARENS: în fine, l-ai aflat? (aparte) O reînoire a jurământului că ne iubim. Şi totuşi ea m-a trădat, pentru că eu eram împăratul şi nu… nu, nu ştiu ce era în capul ei şi nu m-am gândit să aflu… Poate s-o rechem… Imediat.
CEGORIC: N-am putut să aflu, grecii ăştia nu ştiau şi oricum nu mi-ar fi spus. Dar Imperei ştie, lăsaţi-l în mâna mea.
AGAPOR: Spune asta ca să ne vândă, este mână în mână cu ei.
QUARENS: Gata. Nu trebuia să asculţi (se reaşază pe divan, nu înainte de a umple un pocal cu vin şi a-l da pe gât). Uf. (aparte) o să mă îmbăt ca să nu-i mai aud. (către Cegoric, mai încet) Bun, o să aştept să vină Imperei. Până atunci, explică-mi ce s-a întâmplat cu soldaţii şi cu Agapor.
CEGORIC: Agapor m-a prins când ieşeam din clădirea unde m-am întâlnit cu oamenii lui Valens. Era cu mai mulţi soldaţi. N-am apucat să explic nimic, a trebuit să trec de ei până în palat. Sincer, eu nu m-aş încrede în acest Sextus Comans Agapor. Ce căuta el acolo? Ştia că vin, poate că lucrează pentru unul din ei, ori pentru Valens, ori pentru ăştiălalţi…
QUARENS (se apucă de cap): Prea mulţi deja… Mult prea mulţi…
CEGORIC: Imperei vine. I-am auzit accentul de grec.
QUARENS: Plecaţi. Toţi. Acum.
Destul de panicat, Quarens îi împinge pe toţi înspre uşă.
CEGORIC (împins şi el de împărat, îi şopteşte) Ascundeţi-mă sub canapea, voi fi de folos.
QUARENS (cu dispreţ) Piei de aici!
Şi Quarens îl împinge pe Cegoric. Acesta se împiedică de o coloană de soldaţi ce mărşăluiesc înăuntrul scenei.
Scena III
(QUARENS, KYTOS IMPEREI, SOLDAŢI)
În scenă intră, în marş perfect, două rânduri strânse de câte 6 soldaţi, care se împart în două şi încercuiesc camera. Fiecare se aşează în dreptul câte unei torţe, întorcându-se cu scuturile şi cu pilum-urile înspre centrul scenei. Mantia nu era roşie, ca la soldaţii lui Quarens, ci albastră, iar pe scuturi era desenat un peşte. În urma lor intă Kytos Imperei, scund, îmbrăcat într-o mantie de caşmir alb decorat cu fir de aur, cu părul uşor cârlionţat lăsat lung, cu privirea şiretă şi un zâmbet superior.
QUARENS: Cine… Cine v-a lăsat să intraţi aşa…?
IMPEREI: Nimeni nu ne-a oprit, mărite Cezar…
QUARENS: Ştiu de ce eşti aici (trece pe lângă pocalurile de vin, se stăpâneşte să mai toarne o dată în cupă)
IMPEREI (maliţios): Oare?
QUARENS: împăratul tău are frumosul obicei de a-şi face clare intenţiile.
IMPEREI: Atunci ştiţi că Ravenna este înconjurată.
QUARENS: O ştiu.
IMPEREI: Atunci nu o să avem multe de discutat. Vă rog, staţi jos.
QUARENS (aparte): Crede deja că îmi poate comanda.
IMPEREI: Luaţi loc!
QUARENS: Ba nu, luaţi dumneavoastră loc!
Imperei dă din umeri, apoi se aşează pe divan.
QUARENS: Vin?
IMPEREI: Niciodată în misiuni diplomatice.
QUARENS (aparte): Ba dimpotrivă… (îşi toarnă vin în cupă).
IMPEREI: Trebuie să vă spun că Etruria a văzut şi perioade mai bune… Ultima oară când am trecut pe acolo nu era atâta sărăcie.
QUARENS: Hm. Ultima oară, împăratul tău nu ne invadase.
IMPEREI: Sunt sigur că nu asta sărăceşte regiunile.
QUARENS: Războaiele mereu consumă mulţi bani.
IMPEREI: De aceea câştigă cel mai lacom: cine foloseşte cei mai mulţi bani şi în acelaşi timp îi fură de la duşman.
QUARENS (ironic): Şi închin această cupă minunatei vorbe de duh! (dădu pe gât cupa de vin)
IMPEREI: Permiteţi-mi să vă vorbesc franc.
QUARENS: Cu plăcere.
IMPEREI: Nu aveţi bani. Nu aveţi soldaţi. Sunteţi însă împăratul. Puteţi lua o decizie favorabilă Imperiului de Apus, dacă vă gândiţi puţin.
QUARENS (înfruntându-l): Am bani. Am soldaţi. Mai mulţi decât aţi crede. Şi am dealul ăsta nenorocit de pe care a văzut Romulus cei 12 vulturi. Dealul ăsta nu-l are împăratul dumitale, şi pare că tare-l vrea.
IMPEREI: Şi dealul ăsta ce vă aduce? Un loc în plus de apărat. Un oraş uriaş care consumă bani şi soldaţi, că doar toţi sărăntocii ăştia s-ar revolta fără o garnizoană mare care să le tempereze spiritele.
QUARENS: (neclintit) Ţin să vă contrazic. Am Roma, deci am legitimarea unor sute de ani de glorie în spate. Şi nu sunt ani goi. Fie că vreţi, fie că nu, Italia va urma ordinele mele, iar soldaţii voştri nu vor putea stăpâni locurile astea fără Roma. Cum ar putea ei să conducă Ravenna, dacă inima Imperiului, marele oraş, e în mâinile altui împărat? Li s-ar părea un nonsens. S-ar simţi străini, aşteptând să fie aruncaţi în mare. Oraşul ăsta, murdar cum e el, îmi conferă mai mult decât armate! Căci armatele sunt mai trecătoare decât oraşele! Şi oraşele ascund inima unei naţiuni.
IMPEREI: Deci dumneavoastră, cu alte cuvinte, credeţi că puterea vă rezidă în acest oraş. Fie. Îl putem asedia. Şi atunci?
QUARENS: Şi-l veţi conduce? O, nu! Nu aveţi puterea!
IMPEREI: Cum aşa? Ce vedeţi în putere şi noi nu avem?
QUARENS: Puterea înseamnă în primul rând vechime. Nu vreţi s-o credeţi, pentru că voi le aveţi pe toate celelalte. Dar de ce credeţi că mai există harababura asta de imperiu? Uitaţi, eu o ştiu mai bine decât toţi: este un imens nonsens, un bubos al societăţii, un bolnav care uită să moară. Dar, prin voinţa inerţiei, imperiul ăsta rămâne. Puterea lui vine din faptul simplu că există, că a existat, că a fost. Oamenii se despart greu de idei dragi. Se vor despărţi mai degrabă de prezenţa voastră. Nu vor accepta conducerea răsăriteană, chiar dacă le-ar conveni, în fapt.
IMPEREI: Probabil că nu vă daţi seama că nu se pune problema cuceririi Romei. Nici nu există un conflict deschis, încă.
QUARENS: Corect. Însă voiam să vă arăt că eu deţin, într-adevăr, putere. Puterea nu trebuie niciodată măsurată instantaneu, este greşeala pe care o fac cam toţi conducătorii. Ea trebuie calculată cu tot cu rădăcinile ei, care se întind în timp şi spaţiu. Aceste rădăcini sunt, de fapt, puterea imperiilor, autoritatea marilor conducători, sunt mai departe de ochii şi mâna duşmanilor şi de aceea mult mai greu de secerat. Voi aveţi aurul şi soldaţii, dar aici, în Italia, nu aveţi nimic. Rădăcinile voastre sunt în est şi nu le puteţi extinde aici. De aceea aveţi nevoie de mine.
IMPEREI: Vă admir inteligenţa cu care aţi încercat să mă intimidaţi. Să mă faceţi să cred că aveţi o şansă. Dar eu ştiu de armata care vine înspre Roma, şi care nu e a împăratului meu. Aş putea spune că şi dumneavoastră aveţi nevoie de noi.
QUARENS: Sunt gata să-i înfrunt şi să-i înving.
IMPEREI: Cu ce trupe? Cu ce bani? Cu ce aliaţi? Unde vă sunt legiunile loiale? Nobilii credincioşi? Senatul hotărât să vă susţină? Ştiu perfect situaţia de aici. Veţi pieri fără ajutor exterior.
QUARENS: Şi împăratul tău pe cine susţine?
IMPEREI: Pe cine să susţină?
QUARENS: Eu am informaţii cum că l-ar susţine pe… pretendent.
IMPEREI: Ah… Pretendentul… Nimănui nu-i pasă de el.
QUARENS: Aţi zis să vorbim franc. Să vorbim, deci. Eu vă spun de pe acum că n-am nicio intenţie să vă dau Ravenna.
IMPEREI: Atunci o vom lua singuri (dă să plece). Păcat că nici nu ştiţi numele celui care are să vă înlocuiască la tron.
QUARENS: Nu mă interesează. Dar unde plecaţi? N-am terminat.
IMPEREI: O, ba da, discuţiile s-au terminat. Sunteţi complet pierdut. Nu voi purtra tratative cu morţii. Din punctul meu de vedere, zilele vă sunt numărate. Condoleanţe.
Zâmbind dispreţuitor, Imperei înclină scurt capul, le făcu semn soldaţilor, apoi ieşi din cameră, cu ei urmându-l.
QUARENS: Dracu’ să-l ia, nu trebuia să-i tai elanul cu Ravenna… Poate că totuşi va trebui să dau oraşul… (strigă) Erlac! Cheamă-l pe şeful gărzii! Trimite cuvânt şi la senat! Mai vreau să vorbesc cu Scaevola!
Scena IV
(QUARENS, apoi ERLAC, AGAPOR, SCAEVOLA)
Zăngănit de arme. Apar în cameră Erlac, care se postează la uşă, şi Agapor.
QUARENS: Sextus, în ce stare sunt gărzile pretoriene?
AGAPOR: Jumătate patrulează palatul, jumătate sunt în odihnă.
QUARENS: Cheamă-i pe toţi sub arme. Ia două treimi, pune un comandant peste ei şi trimite-i să patruleze zidurile oraşului. Cealaltă treime pune-o să păzească palatul şi clădirea senatului. Aranjează să fie o centurie la fiecare turn mai mare. Du-te la cazarmă şi spune-le comandanţilor gărzilor să pregătească ulei încins şi săgeţi cât mai multe. Vreau să ştiu pe câţi oameni înarmaţi corespunzător mă pot baza!
AGAPOR: Vă pot răspunde la asta, Cezare. 1.000 de pretorieni, 3.000 gărzi municipale cu antrenament şi armament de legionar, 3.400 de arcaşi, 2.300 suliţaşi şi alţi auxiliari, plus inginerii.
QUARENS: Câte baliste avem?
AGAPOR: 14. Avem ingineri pentru toate.
QUARENS: Perfect. Spune-le celor de la garda municipală să menţină o patrulă călare a zonei înconjurătoare a oraşului. Nu vrem surprize.
AGAPOR: Aşa voi face.
QUARENS: Nu-l lăsa pe grec să plece. Mai am o vorbă cu el.
AGAPOR: îl voi înştiinţa.
Agapor plecă cu pas mare.
QUARENS: Imperei nu va sta… Dar are gărzile lui, mârşavul. Nu o să stau să fac vărsare de sânge pe aici.
Intră Scaevola.
SCAEVOLA: Am auzit că aţi trimis după mine.
QUARENS: Corect, domnule senator. Vă rog, şedeţi.
SCAEVOLA: Nu, vă mulţumesc, sunt grăbit.
QUARENS: Nu sunteţi grăbit, aveţi o conversaţie cu împăratul.
Scaevola binevoi să se aşeze pe divan.
QUARENS: Duşmanii vin spre noi din toate părţile. Este timpul ca Senatul să participe la apărarea imperiului. Aveţi rude şi prieteni în oraşele din jur. Am nevoie de ei, şi de garnizoanele acestor oraşe. Din Etruria, din Latium. Chemaţi-i cât mai repede, cu riscul de a-i încuraja pe cetăţeni la rebeliune. Nu mai e vreme de asemenea preocupări. Roma trebuie apărată.
SCAEVOLA: Cum binevoiţi… Dar de ce noi…?
QUARENS: Să fie trimise scrisori tuturor, fie că e vorba de Ostia, Tarquinii sau mai ştiu eu ce orăşel de provincie! Şi cât mai repede! Că văd că numai de voi au chef să asculte acum! Faceţi asta şi mă jur în faţa zeilor şi a oamenilor că voi permite senatului să-şi reia toate şedinţele, la care voi participa cu sfinţenie! Numai să vă faceţi treaba! Am încredere în tine, Scaevola, că vei transmite mesajul! Senatul va primi ce va dori, dacă mă va susţine în această privinţă. De nu… Gărzile pretoriene au ordinul de a patrula zidurile şi palatele. Să nu credeţi că nu am postat oameni şi în faţa senatului.
Scaevola se înclină adânc şi plecă.
QUARENS (scrâşnind din dinţi): Uite că poruncesc. Să vadă ei cine sunt…
Quarens ieşi furtunos, însoţit de Erlac.
Actul III
Scena I
(SERVITORI, QUARENS, ERLAC, EDORAN, IMPEREI, SOLDAŢI, apoi CEGORIC)
(aceeaşi cameră, torţele sunt stinse de servitori, care apoi pleacă. Mai mulţi se întorc cu o masă mai mare, pe care o pun în faţa divanului. Mai aduc un taburet, pe care îl pun de o parte a mesei, şi o hartă, pe care o desfăşoară pe masă)
Erlac, Edoran şi Quarens intră. Cei doi soldaţi îi fac loc, Quarens se aşază pe divan.
ERLAC: Să-l invit?
QUARENS: Da, cheamă-l.
Erlac face un semn înspre culise, apar Kytos Imperei şi doi din cei şase soldaţi ai lui.
QUARENS: Vă rog, aşezaţi-vă (îi arată taburetul)
IMPEREI: (zâmbind dispreţuitor) Desigur…
QUARENS: Aţi plecat cam furtunos data trecută, fără să apucăm să semnăm un tratat.
IMPEREI (strâmbând din nas): Nu văd ce tratat am putea încheia.
QUARENS: După ce am să distrug această armată de trădători şi mişei, care vine înspre Roma, am să mă ocup şi de împăratul dumitale. Sigur, veţi ocupa Ravenna şi estul Italiei, dar eu voi avea destul timp să-mi pregătesc câteva legiuni, cu care voi curăţa malurile Adriaticii de greci! M-aţi întrebat de dimineaţă ce este cu adevărat puterea. Puterea izvorăşte în primul rând din credinţă. E un truc, de fapt, cel mai eficient truc care există. Să-i faci pe ceilalţi să creadă că tu vei fi victorios. Iar eu sunt un as în ceea ce priveşte acest truc. Dumneata crezi că eu n-am putere, dar ceilalţi mă ştiu. Ştiţi de ce am fost numit Frangentus?
IMPEREI: Nu ştiu această poveste, din păcate.
QUARENS: Nu-i o poveste lungă. Când am ajuns împărat, au mai venit nişte râme ca astea să mă dea jos. Erau mulţi şi bine înarmaţi, dar nu s-au aşteptat să ies din Roma şi să-i atac. Erau complet nepregătiţi, idioţii. În câteva zile, i-am atacat pe unii, i-am întors pe unii contra altora, şi i-am făcut pe toţi una cu pământul, în final. Asta pentru că nu s-au aşteptat şi, după ce îi surprinsesem, m-au crezut mai puternic decât eram. Şi prin asta, eu chiar am devenit mult mai puternic. Dă-mi o mână de oameni, şi-i voi face să conteze cât 10.000. Asta e puterea adevărată.
IMPEREI: O lecţie frumoasă, din păcate însă nu se aplică aici. Acum ne jucăm cu date concrete. Anume, o armată mare şi puternică la zidurile Ravennei.
QUARENS: O, ba da, se aplică. Sunteţi un om inteligent, domnule Imperei. Nu judecaţi numai ţinând cont de ziua de azi. Da, astăzi veţi fi învingător. Dar mâine? Dar poimâine? Aţi zis că nu vă veţi arunca asupra Romei. Decizie înţeleaptă. Dar asta înseamnă că veţi rămâne în est, prinşi. Aşteptând inevitabilul, anume invazia legiunilor apusene, pe care o să le conduc. Şi vă voi zdrobi pe toţi.
IMPEREI: (aparte) E singur, trădat din toate părţile şi vorbeşte de parcă l-ar susţine 20 de legiuni… (deodată admirativ) straşnic om!
QUARENS: Ştiu ce gândiţi. Dar nu uitaţi că mai există trupe în Gallia. Nu uitaţi că pot recruta. Am de unde şi cu ce. Banii latifundiarilor, banii strânşi din recolta bună din Spania. Să nu vă imaginaţi că Imperiul de Apus nu poate să riposteze.
IMPEREI (gânditor): Şi atunci, ce doriţi de la noi în acest moment? De retras, nu ne retragem.
QUARENS: Nici nu o să vă cer asta. Ştiu cu ce mandat v-a trimis împăratul Valens. Dar în diplomaţie lucrurile se schimbă repede. Vă ofer pe tavă ceva mai preţios ca Ravenna: pacea.
IMPEREI (se abţine să nu râdă): P.. pacea.. O oferiţi dumneavoastră?
QUARENS: Da, voi permite legiunilor voastre să rămână în Italia. Mai mult, vă voi oferi teritoriile de la sud de Ravenna, toată coasta estică până în Umbria, spre administrare. Voi accepta ca voi să păstraţi legiuni în aceste teritorii. Mai mult, vă voi acorda prietenia mea! Şi suportul meu împotriva oricăror triburi invadatoare care vor încerca să forţeze graniţa voastră, acolo unde aceasta se află aproape de Imperiul de Apus. Altfel, vă promit că nu mă voi opri până ce nu vă voi alunga şi din Italia, şi din Dalmaţia!
IMPEREI (se lasă pe spate): Hm.
QUARENS (se apleacă înspre Imperei): Acesta este tratatul pe care vi-l ofer. În schimb, îmi veţi da şi voi prietenia voastră, şi veţi garanta că nu veţi ataca Ravenna.
IMPEREI: Asta schimbă complet condiţiile mandatului meu. Mă veţi lăsa mai întâi să discut cu superiorii mei? Asta ar presupune să mă întorc la Ravenna.
QUARENS: Dar aş dori să-mi garantaţi că armatele voastre nu vor mişca până atunci.
IMPEREI: (impasibil) Fie. Vom semna un astfel de acord. Dar mai întâi, permiteţi-mi să mă retrag ca să îmi pregătesc plecarea. Înţeleg că doriţi să mă grăbesc.
QUARENS (cu un triumfalism prost ascuns): Desigur.
Imperei se înclină şi pleacă, împreună cu soldaţii. Dă nas în nas cu Cegoric, care se înclină în faţa lui Quarens şi se aşează pe taburet. Imperei aruncă o privire dispreţuitoare lui Quarens, dar el nu-l vede (e cu spatele la el, pe divan).
Scena II
(QUARENS, CEGORIC, ERLAC, EDORAN, apoi SCAEVOLA)
QUARENS: Nu te-am chemat.
CEGORIC: Şi totuşi, sunt la ordinele dumneavoastră. Am aflat că vă pregătiţi de asediu…
QUARENS (se ridică în picioare): Şi ce vrei?
CEGORIC: Să ajut, desigur, cum pot mai bine. Sunt loialul vostru servitor.
QUARENS: Sau ai venit să mă spionezi, din partea mai-ştiu-eu-cui.
CEGORIC (cu o voce mieroasă): Mă întristează aceste cuvinte. Nu mi-am dovedit loialitatea?
QUARENS (se aşează, obosit): Fie, spune-mi cum vrei să mă ajuţi.
CEGORIC: Ştiu cine conduce armata duşmană. Adică îl cunosc pe Ungomer. Ştiu cum gândeşte. Ştiu ce va face. Ştiu care îi sunt aliaţii în acest oraş.
QUARENS: Spune-mi-i. (mimează dezinteresul, dar îşi frământă degetele a nerăbdare)
CEGORIC: Nu sunt nume aşa de sonore. S-ar putea să nu-i ştiţi. Mai întâi, trebuie să vă spun că trebuie să vă plasaţi trupele înspre Ostia, de unde mai mult ca sigur că va ataca. Vă voi spune curând de ce. De câţi arcaşi dispune oraşul?
QUARENS (ridică sprâncenele): Ştii că nu-ţi voi spune.
CEGORIC: Atunci nu vă pot ajuta… îmi pare nespus de rău! (zâmbi larg) împărate…
Se înclină şi dă să plece.
QUARENS: Cegoric! Stai! Ce vrei, ce vrei!? Vrei să-ţi divulg lucruri foarte importante, să-ţi împărăşesc planurile mele, dar cum să mă pot încrede în tine?
CEGORIC: Păi, nu mă plătiţi? (zâmbetul i se transformă în rânjet). Ave!
QUARENS: Stai când îţi spun! Cegoric, îţi voi tripla plata! Îţi voi da o latifundie în Campania, cu vii, cu sclavi, te voi face un om bogat! Asta dacă îmi juri credinţă şi îmi spui odată tot ce ştii, dacă-mi dai numele tuturor trădătorilor din oraşul ăsta, dacă-mi spui ce legături sunt între duşmanii mei!
CEGORIC: Şi să lupt pentru dumneavoastră?
QUARENS (nerăbdător): Da!
CEGORIC (aproape cu milă): împărate, mercenarul deştept nu luptă pentru cel care îi dă cei mai mulţi bani. Luptă pentru cel care îl va putea plăti pentru cel mai îndelungat timp!
Cegoric se înclină scurt şi plecă cu paşi repezi.
QUARENS: Naiba să-l ia… Erlac! Cheamă-l la mine pe Scaevola! Să se scuze din şedinţa senatului, dacă e nevoie, să vină acum!
Erlac plecă fără să spună nimic.
Scena III
(QUARENS, EDORAN, ERLAC, SCAEVOLA)
Scaevola şi Erlac intră în scenă, Erlac se poziţionează lângă Edoran. Quarens îl invită pe Scaevola să stea pe taburet.
QUARENS: Aţi trimis scrisorile?
SCAEVOLA: Le-am trimis, împărate.
QUARENS (calm, aproape fericit): Bun. Cam câţi soldaţi credeţi că se vor strânge?
SCAEVOLA: Nu am nicio idee, împărate.
QUARENS (enervându-se) Cum adică?
SCAEVOLA: Nu pot băga mâna în foc pentru loialitatea acestor garnizoane, fie şi faţă de senat. Mai ales, nu pot garanta că li se vor deschide porţile.
QUARENS: Cum adică!? Voi transmite ordin gărzilor pretoriene de la porţi să deschidă!
SCAEVOLA (îl apucă râsul, termină brusc): Chiar credeţi în Agapor?
QUARENS (se îngălbeneşte la faţă) Cum adică?
SCAEVOLA: îmi pare rău că trebuie să vă transmit… Sextus Comans Agapor nu vă este loial.
QUARENS (îi tremură buzele) Minciuni..
SCAEVOLA: Ba dimpotrivă. Oamenii mei mi-au raportat că Agapor s-a întâlnit pentru câteva secunde cu Kytos Imperei şi au vorbit ceva. Următorul lucru pe care l-am aflat a fost că gărzile pretoriene nu au mai ajuns pe zidurile oraşului. Au rămas însă câteva la porţi. În schimb, peste 600 sunt în palat sau în jurul palatului. Gărzile municipale nu au făcut nicio mişcare. Nu cred că i-a alertat cineva de ceva. Eu însuşi am putut ajunge aici doar pentru că eram deja în palat.
QUARENS: Staţi… şi ziceţi că… sunt înconjurat?
SCAEVOLA: Nu ştiu dacă o să vă lase să ieşiţi. Eu unul nu-mi voi încerca norocul.
QUARENS (stă pentru mai multe secunde tăcut): D…
SCAEVOLA: Pardon?
QUARENS (se ridică brusc şi strigă din toţi rărunchii): De ce, blestemaţilor!? De ce trădaţi încontinuu? Tu, Scaevola, tu ce vrei? Agapor ce vrea? Ce vreţi şi credeţi că o să vă dea alţii?
SCAEVOLA: Eu vreau să protejez Roma şi republica…
QUARENS: De mine, nu? Lichea! De ce nu te-a arestat deja Agapor? Hm?
SCAEVOLA: Nici de dumneavoastră nu s-a atins.
QUARENS (se calmează un pic): Adevărat… însă acum, tot planul meu a eşuat. Naiba s-o ia de treabă… Fără Agapor, pierd 1.000 de soldaţi bine pregătiţi şi acum m-am trezit şi înconjurat. Asta, desigur, dacă ce ai zis tu e adevărat!
SCAEVOLA: Nu vă faceţi griji, tot ce am zis e adevărat.
QUARENS (se ridică, începe să se plimbe prin cameră, vede vinul şi cupa, stă o secundă în cumpănă, loveşte peste ele; cupa şi pocalul cad, vinul se scurge pe podea): La naiba… Scaevola, îţi poruncesc să stai aici.
SCAEVOLA: Cum binevoiţi, împărate…
QUARENS: (stă în cumpănă) Nu mă mai pot încrede în nimeni… Fie ce-o fi… Erlac!
ERLAC: La ordin.
QUARENS: Eliberează-l pe Gnaeus Torcina din temniţă şi adu-l aici.
Erlac plecă.
SCAEVOLA (nervos) Torcina este… un trădător, un hoţ, aţi văzut-o, v-am dovedit-o…
QUARENS: Şi dumneata eşti mai presus? Iată că şi Agapor este un trădător. Dacă şi prietenul meu, şi şeful gărzii pretoriene m-au trădat, tu de ce să nu o fi făcut-o?
Scena IV
(QUARENS, SCAEVOLA, ERLAC, EDORAN, TORCINA)
Torcina şi Erlac intră în scenă.
QUARENS: Erlac, stai la uşă. Torcina, apropie-te.
Torcina vine în dreptul împăratului, pe partea opusă lui Scaevola, lângă măsuţa unde fusese pocalul de vin. Rămâne în picioare.
SCAEVOLA (cu nelinişte): Iată-l pe trădător…
TORCINA: Am făcut multe, dar n-am trădat…
QUARENS: Ai furat din banii statului, împreună cu Asquiter, un trădător recunoscut…
TORCINA: De cine recunoscut?
QUARENS: De spionii mei!
TORCINA (energic): Oare sunt ai tăi acei spioni?
QUARENS (roşu de furie): Gata! La naiba cu toţi, lichelelor! De ce nu putem avea un moment de sinceritate? Să spunem toţi ce vrem cu adevărat! Eu vreau să trăiesc! Să rămân împărat! Asta vreau eu. Tu ce vrei, Torcina?
TORCINA (zâmbind amar): şi eu vreau să trăiţi, vreau ca şi eu să trăiesc, şi pe deasupra, da, sunt lacom, şi vreau bani.
QUARENS: Şi cine ţi-a oferit bani, de m-ai trădat?
TORCINA: Nu te-am trădat, Livius! (Se aproprie de Scaevola) Acest om mă acuză într-una de trădare, e în interesul lui, presupun. Am şi eu nişte informaţii. Poate că Scaevola face parte din banda de tâlhari care vrea să pună mâna pe Imperiu!
QUARENS: îndeajuns!
TORCINA: Ai zis să fim sinceri, Livius. Am descoperit, împreună cu Asquiter, că nu suntem singurii hoţi. Da, suntem hoţi, dar nu şi trădători. Însă să vezi cum 12 senatori aprovizionează în mod suspect legiunea a III-a din Noricum, care acum întâmplător mărşăluieşte spre Roma, nu e de glumă. Nu l-am suspectat pe Scaevola, ce-i drept, până ieri, dar îl văd tare înverşunat împotriva mea. Poate tot senatul complotează în acest moment împotriva împăratului!
SCAEVOLA: Nu poţi scăpa de pedeapsă cu minciuni din astea…
QUARENS: Cum ai aflat tu astea?
TORCINA: M-am lovit de afacerile dubioase ale unui senator, Paulus Crispus. Vindea produse la un preţ foarte mic. Am descoperit că le vindea unor tribuni militari din cadrul legiunii a III-a. Intrigat, am aflat şi de restul de 11 senatori. Majoritatea au latifundii în jurul Romei, dispun de servitori şi de armurerii, putem presupune chiar că au înarmat nişte forţe auxiliare.
QUARENS: Scaevola, Paulus Crispus nu are un fiu aedil în Ostia?
SCAEVOLA (cu jumătate de gură): Ba da.
QUARENS: Presupun că şi lui i-ai scris să…
SCAEVOLA: Desigur. Dar vă pot asigura de loialitatea lui!
QUARENS: Poate că greşesc amarnic, dar m-am săturat. Am obosit. Nu mai pot. (se ridică). Nu mai pot să n-am încredere în nimeni. Nu mai pot îndura asta. Torcina, îmi eşti prieten?
TORCINA: îţi sunt prieten devotat. Sunt un hoţ, da, dar mai degrabă ar trebui să ai încredere într-un hoţ oarecare decât într-un senator (cu răutate spre Scaevola) Nu-i aşa?
SCAEVOLA: împărate…
QUARENS: Cu toate acestea, Scaevola şi-a exprimat frica cu privire la faptul că aceste trupe care vor veni din provincie nu vor putea intra din cauza lui Agapor. Oare de ce?
SCAEVOLA: Vă sunt devotat…
QUARENS: Fireşte. Tot Senatul, de altfel. Asta vrei să mă faci să cred? Gnaeus, ai vreo idee cu privire la de ce Agapor şi cu Scaevola nu s-ar avea bine unul cu altul?
TORCINA: Asta nu ştiu. Dar dacă nu sunt în aceeaşi tabără, e bine. Putem profita de asta…
QUARENS (trist): Deja e „putem”? Cam uşor e pentru tine, Gnaeus, să mă dezamăgeşti, să furi ca un hoţ ordinar, ca apoi să te dai marele apărător al meu şi al imperiului. Dar te iert. (aparte) Nu am încotro.
SCAEVOLA (bâlbâit, speriat, se ridică): Senatul… Nu puteţi… Tor.. Torcina este..
QUARENS: Gata, Scaevola. M-am săturat de tine. (se ridică, impunător) Căraţi-l de aici şi duceţi-l în temniţă, în locul lui Torcina! (către Scaevola) Ai loc cald!
Erlac şi Edoran îl luară pe Scaevola şi dispărură.
QUARENS (cade pe divan, istovit): Gata. Simt cum se aproprie inevitabilul. Am nevoie de sfaturi, Gnaeus.
TORCINA: Sunt aici.
QUARENS: Ba nu. Nu de sfaturile tale am nevoie. Adu-o încoace pe soţia mea.
TORCINA: Vă referiţi la fosta voastră soţie, Iul…
QUARENS: Adu-o!
Torcina se înclină şi plecă
QUARENS (aparte): Cum să lupt acum? Trebuie… Trebuie să-i înving… Sunt Livius Frangentus Quarens… Sunt împăratul.
Scena V
(QUARENS, TORCINA, IULIA)
Quarens stă, se învârteşte prin cameră de câteva ori, murmură tot felul de cuvinte, se sprijină pe pereţi, apoi continuă să meargă, se aşează la loc.
QUARENS: S-a întunecat. Să vină servitorii, să aprindă torţele.
Torcina intră, urmat de Iulia. Iulia are o mină uimită, se aşează imediat pe divan lângă Quarens şi-l priveşte atent. Torcina se aşează pe taburet.
IULIA: Eşti alb la faţă.
QUARENS: Un reproş?
IULIA: îmi manifestam îngrijorarea.
QUARENS: Câte gărzi pretoriene sunt prin palat?
TORCINA (descumpănit): Nimeni, în afară de cei doi soldaţi ai dumitale.
QUARENS: Dar afară?
TORCINA: Nu m-am uitat decât puţin. Am văzut vreo 100 doar dintr-o ocheadă, afară, înspre drum. Probabil sunt toţi acolo.
QUARENS: Ai naibii.
TORCINA: M-am întâlnit însă cu spionul, cu Cegoric.
QUARENS (cu interes): Şi?
TORCINA: Mi-a zis că Imperei a plecat din oraş. Şi el se pregăteşte să plece.M-a sfătuit să fac acelaşi lucru.
QUARENS (întunecându-se la faţă): Cum se presupune că voi lupta cu ei, dacă…
IULIA: Vei lupta. Ai mai făcut-o.
QUARENS (distrus sufleteşte): Pe tine te-am neîndreptăţit în ultimul hal, ai avut dreptate. Mă miră că ai venit.
IULIA: Ai nevoie de mine. (Mândră) Chiar ai nevoie de mine, aşa că am venit.
QUARENS (în continuare trist): Da, am nevoie de tine.
TORCINA: Vom găsi împreună o soluţie pentru…
QUARENS: Dar n-am nevoie de tine pentru vreun nenorocit de plan!
IULIA&TORCINA: Cum?
QUARENS: Las-o naibii de treabă… M-am gândit până acum cum pot să fac să derutez forţele senatului. Mă gândeam să-l folosesc pe Cegoric. Dar dacă el a plecat… Aveam nevoie de cineva care să alerteze gărzile municipale. Mai întâi trebuia să scap de Agapor, ca apoi…
IULIA: Ca apoi să pui stăpânire pe oraş şi să fii, cu adevărat, împăratul!
QUARENS: Dar nu mai pot!!!
TORCINA: Pot eu să alertez gărzile municipale.
QUARENS (dispreţuitor): Prostii. Ale cui or fi şi gărzile alea…? N-are niciun rost.
IULIA: Ba are! Credeam că eşti gata să lupţi!
QUARENS: Eram gata! Mulţumesc că ţipi la mine! Dar crezi că mai are rost să mă mai frământ? M-am tot frământat, şi tot degeaba am făcut-o! Gata! Nu mai am ce frământa!
Iulia se uită tristă la el.
IULIA: Sunt aici să te ajut…
QUARENS: O, da! Eşti aici să mă ajuţi! Te-am torturat, tu ai zis-o, şi tu mă ajuţi! Nu vreau aşa ceva. Iar tu, Gnaeus, mi-ai împrumutat bani şi ţi i-ai luat înapoi singur! Respect asta. Acum nu ne mai leagă nimic. Consideră-ţi datoria plătită.
TORCINA: Ne leagă prietenia!
QUARENS: Ce mai prietenie! Un delapidator şi un împărat al Măreţei Camere! Căci nu mai comand nimic în afară de încăperea asta! (se uită înspre măsuţa cu vin) Nici măcar vin nu mai am! Drace!
TORCINA: Poţi ordona! Nu renunţa încă, Livius.
QUARENS: N-am nevoie de încurajări penibile. M-am hotărât. Va fi cum va fi. Nu mai am ce face.
TORCINA: Şi atunci, care vă e ordinul?
QUARENS: N-ai auzit?! Niciunul. Nu mai am niciun ordin de dat.
IULIA: Livius… Asta ai de gând să faci? Nimic?
QUARENS: Nu, nu asta. Voi face totuşi, ceva. Gnaeus, mă scuzi, poţi să ne laşi puţin singuri?
TORCINA (încurcat): Fireşte…
Torcina pleacă din cameră, Quarens se prăbuşeşte la genunchii Iuliei.
QUARENS (cu o voce complet schimbată, aproape umilă): Te-am trădat pe tine. Toţi idioţii ăştia m-au trădat, dar eu… eu am trădat-o pe singura persoană pe care n-ar fi trebuit niciodată s-o trădez. Da, şi tu mi-ai făcut un rău, dar eu l-am exagerat şi amplificat… eu l-am cauzat, cred… M-ai lăsat să cred că ai vândut pământurile alea pentru Furius, că aveai să fugi cu el… După, când mi-am dat seama că nu era aşa, era prea târziu.
IULIA: Nu era, cum nici acum nu e.
QUARENS: Ba e. De atunci am încetat să fiu împăratul. De când am uitat că am putere. Da… Atunci am uitat că am putere, m-am simţit mic şi slab… Şi, astfel, am şi devenit mic şi slab. Nu mai sunt recuperabil.
IULIA (încercând să-l ridice pe Quarens): Eşti împăratul…
QUARENS (se ridică singur, brusc): Nu sunt! Nu ştiu cine naiba o să fie. Dar eu nu mai sunt. Nu mai am ce ordine să dau nimănui. Nu mai am ce spune, sau ce face. Doar un lucru mi-a rămas. Iulia Silvia, (ea se ridică, el se uită în ochii ei, tace pentru două secunde) îmi cer iertare!
IULIA (vădit emoţionată): Livius..
QUARENS: îmi cer iertare pentru nenumăratele nedreptăţi pe care ţi le-am adus! Pentru zilele, orele, momentele în care te-am făcut să suferi! Sunt un om slab. Nu mai sunt demult Frangentus. Eram, înainte să te… arunc în dizgraţie. Înainte de suferinţă. A fost şi din partea mea suferinţă.
IULIA (se străduieşte să nu plângă): Livius, sună ca şi cum ai reunţat la tot…
QUARENS: La un singur lucru nu am renunţat…
Începe să se învârtă din nou prin cameră. Se aşează însă destul de curând pe divan, o ia de mâini pe Iulia, pe care le mângâie încet.
IULIA: De ce nu mai spui nimic?
QUARENS (după o tăcere lungă): Nu am renunţat la tine. Se pare că mai am un ultim ordin de dat. Cine ar fi crezut… (strigă) Torcina! Poţi intra!
TORCINA (din culise): Imediat, împărate!
Torcina intră cu paşi mari, nerăbdător. Întâlneşte feţele triste ale celor doi, se întristează şi el.
QUARENS: Ai zis că-mi eşti prieten. Un singur lucru voi cere de la tine. Ia-o pe Iulia, du-o afară din Roma, du-o în siguranţă! Ba nu, du-o afară din Roma doar. Măcar în afara zidurilor să se afle. Şi asigură-te că se depărtează. Cel care va fi împărat în locul meu… vă va vâna. Iulia, nu ai ce face aici. Fugi în vest, în Spania, la tatăl tău. Te voi pune sub protecţia senatului. Chiar acum voi scrie un contract prin care cedez toate pământurile mele senatului, cu condiţia ca senatul să-ţi asigure un trai liniştit în orice colţ al imperiului vei dori să te stabileşti. Măcar atât să facă Scaevola ăla, să fie o dată în viaţa lui om cinstit. Îi voi scrie lui personal. Gnaeus, fă-mi rost te rog de papirus şi de cerneală!
Torcina pleacă grăbit, după un moment de confuzie.
IULIA: De ce faci asta? De ce nu pleci şi tu?
QUARENS (amar): Sunt totuşi împăratul acestei camere. (râde forţat) Nu-mi pot totuşi părăsi imperiul.
Iulia se uită în ochii lui.
IULIA: Văd că nu te pot convinge.
QUARENS: E totul gata.
Intră Torcina cu papirusul, cerneala şi o pană. Quarens se aşterne pe scris, în timp ce ceilalţi doi se uită la el. Iulia începe să plângă încet.
QUARENS: Gata, nu-i mult de scris. Nu va mai valora nimic tranzacţia asta dacă nu-i un martor. Torcina, semnează şi tu.
Torcina semnează contractul de cedare a pământurilor către Senat.
QUARENS: Perfect. Acum, te rog, escorteaz-o pe Iulia afară din oraş. Ieşi prin spate, ai grijă de gărzi.
TORCINA: Aşa voi face…
Torcina o ia înainte, Iulia se ridică cu greu, face doi paşi, se opreşte şi se uită înspre Quarens.
QUARENS: Adio. (îşi răsuci repede privirea înspre podea)
IULIA (tremură) Livius, uită-te la mine!
Quarens îşi ridică privirea şi se uită înspre Iulia.
IULIA: Te iubesc şi eşti un nemernic!
QUARENS: Te iubesc şi sunt un nemernic!
Iulia plecă grăbită, încercând să se ţină dreaptă, dar Torcina trebuie s-o sprijine ca să nu cadă. Cei doi pleacă.
QUARENS: O iubesc şi sunt un nemernic… Nemernic. Nemernic. Nemernic. Ne.. mernic. Ne…
Se întinse pe divan.
QUARENS: …mernic…
Scena VI
(QUARENS, SERVITORI, apoi TORCINA, ERLAC, EDORAN, SOLDAŢI)
Servitorii intră şi aprind, pe rând, torţele din cameră, apoi pleacă fără să şteargă podeaua acolo unde se scursese vinul. Quarens rămâne singur
QUARENS: Şi acum, aşteptarea…
Quarens se plimbă prin cameră, uitându-se la torţe.
QUARENS: împăratul acestei camere… Torţele sunt aprinse. Încă luminează. Focul ăsta… scânteiază, are energie, e animat de o putere. Dar nu e a mea. De-aş avea puterea de a naşte foc din nimic, aş fi invincibil. (scârbit de el însuşi) Ce gânduri copilăroase!
Continuă să se plimbe. La un moment dat, se opri în faţa unei torţe.
QUARENS: Hehe, Cezar a avut putere. Putere mare. Legiuni loiale. L-au omorât senatorii…
Şi suflă puternic, stingând torţa.
Se apropie de o altă torţă, cu paşi mici.
QUARENS: Mult mai mare, Augustus a avut putere nelimitată, glorie şi respect general. Câtă glorie şi cât merit, şi totuşi, soţia lui l-a controlat până la moarte…
Acelaşi joc, din ce în ce mai încântat.
QUARENS: Ha, Nero a ars vechea Romă şi a făcut una nouă; putere adevărată, de semizeu! Şi l-au exilat şi l-au omorât pentru că a încercat să-şi exercite puterea!
Traian, dragul de el, a extins Roma până în Dacia şi Armenia. A fost admirat şi temut. Şi ce-a făcut? După el, totul a început să se prăbuşească. Aproape că n-a contat toată măreţia lui.
Diocleţian a divizat imperiul şi a bătut monedă. A considerat că-l poate salva. Şi-a creat un sistem care mergea numai cu el conducându-l. O putere mare, inventivă, dar bună de nimic. S-a dus împreună cu el.
Constantin cel Mare a reunificat imperiul, a oprit crimele împotriva creştinilor, a rămas un nume sonor… Şi-a salvat oare sufletul? Poate, dar nu şi imperiul.
în fine, ultimul împărat de până acum, eu. Nu mă compar eu cu toţi ceilalţi (aproape cu veselie). Dar, iată, toţi au murit, puterea tuturor s-a topit în vânt. N-a rămas nimic. Au fost mult mai puternici decât mine, şi acum sunt scrum. Nu sunt mai presus decât mine acum. Torţe stinse. Toate torţele se sting…
Se aud zgomote. Torcina pătrunde în cameră alergând.
TORCINA: Livius! Iulia e în afara oraşului! M-am întors… Să te previn… Au venit! Ungomer! S-au luptat pe străzi!
QUARENS (uimit): Cine? Cu cine?
TORCINA: Rebelii lui Ungomer cu Agapor! Cred că au pătruns în ora…
Torcina e străpuns de o sabie. În spate apar Erlac şi Edoran, însoţiţi de soldaţi.
ERLAC: Agapor şi trădătorii vânduţi Estului sunt morţi. Să terminăm şi cu el.
QUARENS: Am… Am…
Quarens nu se mai poate mişca. Erlac vine spre el şi-i împlântă sabia în spate. Quarens se prăbuşeşte la pământ. Edoran stinge ultima torţă. Toţi părăsesc scena.
AndreiGreceanu 