Săriţi, ne-au pângărit!


Acum câteva zile a fost o discuţie destul de aprinsă pe Facebook între elevii liceului „Sfântul Sava” cu privire la faptul că, într-o zi cu soare, în faţa liceului a avut loc o filmare a unei reclame care a presupus şi arborarea a şase steaguri ungureşti şi afişarea numelui „Debrecen” pe faţada liceului. Motivul? Colegiul Naţional „Sfântul Sava” seamănă cu primăria acestui oraş.

Sau…?

Mai multe voci susţineau că prin această acţiune s-a subminat, practic, un simbol naţional (Colegiul Sfântul Sava), care a dat ţării atâtea minţi luminate. Adică cele şase steaguri ungureşti au pângărit un simbol al României şi astfel ungurii şi-au arătat, încă o dată, duşmănia faţă de noi.

Eu propun ca un sobor de preoţi ortodocşi, români get-beget, să vină şi să alunge demonul unguresc pe care cele şase steaguri l-au vârât în clădire. Trebuie alungat stigmatul dispreţului maghiar.

Lăsând gluma la o parte, m-a uimit peste măsură reacţia aceasta atât de vehementă. De unde până unde atentează ungurii la simbolurile naţionale prin filmarea unei reclame în faţa unui liceu? În primul rând, partea cu steagurile este deja enervantă. Steagul României este arborat pe liceu cu ocazia fiecărei zile naţionale. Acum au pus nişte steaguri ungureşti pentru că liceul trebuia să „joace” rolul primăriei din Debrecen. Ne-au cucerit liceul cu asta? Puteau, bine mersi, să pună steagul Iranului, ce-i cu asta?

A! Ungurii sunt duşmanii neobosiţi ai României, nu? Singura ţară din Europa care priveşte cu ură la tot ce e românesc! Parcă mi-i imaginez pe toţi ungurii cum se uită cu ură în ochi înspre est, urmărindu-ne toate mişcările şi încleştându-şi pumnii.

Păcat că unii confundă un partid extremist sau câţiva agitatori cu interese electorale cu o ţară, cu un stat. Stat membru UE. A, da. Şi noi suntem membri UE. Păi şi atunci cum de Ungaria e duşmanul!? Cine este şovinist aici? Ungurii, care au filmat o reclamă, sau noi, care îi numim duşmani?

Altceva: ungurii nu s-ar supune legilor româneşti. Atunci ce face poliţia din Covasna, Harghita, Mureş? Că toţi poliţiştii sunt români. Eu n-am auzit să fi fost vreo problemă specială pe acolo. A, că alde politicieni Jobbik fac nişte tâmpenii intorelabile, da. Dar nu poporul maghiar. Nu mulţimea ungurilor. Iar faza cu pâinea e expirată. Merg aproape în fiecare an în Covasna şi n-am dat de acest dispreţ pe care i-l reproşează toţi vânzătorilor de pâine secui. Că nu ştiu toţi româneşte, da. Dar sunt sigur că mulţi nici ungureşte de fapt nu ştiu aşa de bine, aşa cum, în multe locuri, bravii noştri răzeşi ne vorbesc de „o telecomandă, două!”. Cât de culţi să fie? Sunt judeţe sărace acolo, unii nu prea au timp de şcoală, din păcate. Ca şi în alte părţi din ţară.

Ungaria nu are o poziţie oficială prin care „hărţuieşte” România. A fost o simplă filmare a unei reclame. Dacă am fi filmat noi o reclamă în Kiev, atârnând steaguri Româneşti, am fi fost duşmanii Ucrainei? Că na, Bucovina de Nord şi Basarabia de sud…

Iar atunci când comparăm arborarea unor steaguri Ungureşti pe un liceu de renume cu un evreu care îmbracă o uniformă nazistă, deja întrecem orice limită. Ungurii sunt vinovaţi de genocid? Au pornit un război mondial? Au urmărit distrugerea poporului român? Chiar şi cei care visează la Ungaria Mare ne-ar lăsa în pace în Muntenia şi Moldova, nu?

Eu cred că patriotismul este foarte bun şi necesar. Dar nu şovinismul. NU şovinismul. Îi acuzăm pe ei, dar în acelaşi timp le tot aruncăm invective şi privim orice acţiune a lor cu dispreţ şi ură. Chiar şi filmarea unei reclame. Suntem cu toţii în hora UE, să nu uităm.

Să nu mă acuzaţi că susţin autonomia teritorială a Ţintulului Secuiesc, că nu sunt patriot. Nu susţin aşa ceva şi vă asigur că sunt patriot. Dacă nu mă credeţi, căutaţi articolele în care am scris despre rămânerea în ţară şi despre nevoia construirii a ceva trainic aici. Dar, oameni buni, trebuie să fie ceva trainic! Bazat pe dragoste şi muncă, nu pe ură, căci cu ura nu construieşti nimic! România e a românilor, zic unii. Da, România e a cetăţenilor români. Şi cei 1,3 milioane de unguri din România sunt cetăţeni români! Să nu-i urâm. Atâta timp cât conducerea ţării noastre nu va ceda presiunii unor lideri extremişti, atâta timp cât nu se va preta nici ea la acest joc periculos al urii interetnice care nu slujeşte decât interesele unei ţări a cărei strategie este, cum bine ştim, „divide et impera” şi care chiar în acest moment se foloseşte de motivul etnic ca să invadeze o ţară şi să violeze tratate, suveranităţi şi pacea, călcând totul în picioare, totul va fi bine.

P.S.: Şi cred ca nu ar putea fi o conducere mai buna decat cea cu Macovei presedinte.

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Comentarii și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s