La vot! Tranziţia din tranziţie.


Mâine sunt alegerile locale. Mâine se va decide cine va gestiona bugetele comunelor şi ale oraşelor. Mâine se va decide cine va avea grijă de străzile noastre, cine ne va garanta alimentarea cu apă, curent electric, căldură.

Dacă deja vă zgârie pe creier acest „se va decide”, este bine. Prea mult timp s-a decis peste capetele ălora care chiar plătesc taxe şi impozite, peste capetele ălora care învaţă în speranţa unui viitor mai bun, peste capetele atâtor români care şi-au pierdut demult speranţa şi aşteptările. Nu se poate continua aşa. Aceşti oameni care sunt la cârma ţării şi care taie şi împart în lumea politică ne-au sfidat de prea multe ori. În 2012 au organizat lovitura de stat, de am devenit ruşinea Europei. În 2013 au ciuntit Educaţia, şi-au bătut joc de meserii şi au dinamitat sistemul universitar. Tot pe-atunci protejau un premier plagiator, dând exemplu tuturor că e ok să furi şi să-i iei altuia mai merituos locul, prin furtul tău. În 2014 s-au prefăcut că se ceartă, apoi au fuzionat veseli în marele PNL, reuşind astfel să-şi îndeplinească obiectivul de a avea în mână două partide mari care să controleze ţara. În toamna lui 2014 au scuipat efectiv pe zeci de mii de români din străinătate, care n-au putut vota sau care au aşteptat ore întregi ca s-o facă. În 2015, corupţia lor, incompetenţa şi neglijenţa lor criminală au dus la tragedia de la Colectiv. S-au repliat, au împins în faţă un tehnocrat plăpând, l-au flancat cu plagiatori pesedişti gen Tobă, cu academicieni de securitate gen Curaj, cu eminenţe cenuşii ale partidului-stat, gen Dâncu. Tot atunci Iohannis a sărit în apărarea Antenelor.Acum, cu votul ăsta într-un singur tur, se pregătesc să scuipe pe o ţară întreagă făcând astfel încât să câştige ei cu 30-35% din vot. Nu e de ajuns?

Desigur, se va pune eterna întrebare: eu cu cine votez?

În mod sigur NU cu USL, nici cu micul USL (PSD+ALDE), nici cu marele USL (PSD+ALDE+PNL, care în formula asta a şi votat legea asta criminală cu votul într-un singur tur). Doar ei au făcut tot ce am enumerat mai sus. Neamintind ce au mai făcut şi „deştepţii” de dinainte de 2012… Sigur, mai pe la un sector, pe undeva, o mai fi vreun penelist mai acătării care să candideze, se mai întâmplă. Dar partidul acesta, „marele” PNL, ăsta nu e votabil. Nu pot vota cu un partid care a fost părtaş la guvernul Ponta, la 2012, care a votat legea asta electorală îngrozitoare, care se laudă că luptă împotriva corupţiei, dar are atâţia penali, atât pedelişti, cât şi penelişti în el. Nu pot vota cu un partid care în 12 ani n-a dat ţării o măsură de dreapta mai acătării, cu plăpânde excepţii, şi alea „băsiste”. Nu pot vota cu un partid care funcţionează LA FEL ca PSD-ul. Acelaşi FSN.

Şi atunci? Atunci, îi căutăm pe ăia noi. Ăia care încearcă să se strecoare printre rândurile groase ale feseniştilor. Şi ce găsim? Jale şi aici. Să luăm Bucureştiul. Avem, pe de o parte, USB. Uniunea Salvaţi Stânga. Apoi avem PMP. Partidul Mărului pe jumătate Putrezit. Primul este o formaţiune fără statut, fără orientare politică (nu una recunoscută, dar după măsuri şi apucături, se vede că-s de stânga), fără culoare. Au un preşedinte, Nicuşor Dan, singurul vizibil, singurul care vorbeşte. Şi care cică nu face politică. Şi care mai mult îl atacă pe Predoiu decât pe Firea.

Avem apoi un partid care se laudă că are 85% politicieni noi. Hm. Mai mult atrag atenţia ăia vechi. Un partid condus de un „despot luminat”… pardon, marinar luminat. Fără altă structură de leadership. Un partid care e cu un picior în FSN. Nu vezi prea multe feţe interesante, ce-i drept, mulţi sunt, într-adevăr, noi. Dar nou nu este egal cu bun. Iar unii te cam sperie, nici nu ştii de unde i-au cules.

Să fie clar. Nu-mi place nici de USB, nici de PMP. Dar de partide nu trebuie neapărat să-ţi placă. Cred că ar trebui să depăşim etapa asta a tranziţiei, în care votăm după ochi frumoşi, după cum ne suscită unul sau altul emoţiile. Da, e preferabil să-ţi şi placă cât de cât partidul ăla cu care votezi (la consiliul local, în cazul ăsta, că la primării e mai uşor să-ţi placă de un candidat; then again, tre să ţii cont şi de partidul care-l propulsează). Dar hai să fim serioşi. Niciodată n-o să fie toţi cu stea în frunte. Cetăţeanul trebuie să voteze inteligent, să voteze, în cazul nostru, partidele care pot efectua tranziţia din tranziţie, din această sufocantă perioadă de tranziţie. Nu sunt partidele viitorului, dar sunt partidele prezentului. Nu trebuie să ne placă de ele. Trebuie să ţinem presiune pe aceşti politicieni astfel încât să ne scoată din tranziţie. Şi trebuie să-i alegem astfel încât să fim sigur că sunt susceptibili la aşa ceva. Că sunt în stare.

Mă adresez celor de o seamă cu mine: nu trebuie să vă placă aceste partide! Dar cu ele există o şansă. Nu în mocirla USL. Dacă eşti de dreapta, votezi PMP. Băsescu e singurul politician al ţării, de mai bine de un deceniu. Şi, deşi a trecut la dreapta prin 2005, tot e cam cel mai bun la a o reprezenta. Iar Turcescu e un om veritabil de dreapta. Dacă eşti de stânga sau, mă rog, de centru, votezi USB. Nicuşor Dan nu se vrea politican, dar este. Nu-i nimic. Are oameni capabili în spate, îl duce şi pe el mintea. Poate recunoaşte.

Da, trebuie să avem grijă de aceştia. Trebuie să avem grijă, căci în PMP sunt destui dubioşi, iar pe Băsescu mereu îl mai apucă câte-o chestie, de-şi derutează propriul electoral cu declaraţiile sale. Iar Nicuşor Dan cam favorizează anumite firme de dezvoltare imobiliară. Trebuie văzut şi cine e în spatele campaniei lui. Dar, fir-ar să fie, cu ăştia e o şansă! Nu-i mai lăsaţi pe aceiaşi rechini să ne controleze ţara!

Este timpul să facem tranziţia din tranziţie. Cu votul tinerilor, al studenţilor, USL-ul poate cădea. În Bucureşti, putem să o împingem pe Firea pe locul 3! Uitaţi-l pe „soluţia sperioasă” Predoiu. N-are rost să-mi bat gura şi cu el. Iar în ţară, tot aşa: se poate! Aceste două partide sunt aici, în Bucureşti; în altă parte, dintre ele rămâne PMP. La care se mai adaugă şi altele; căutaţi-le. Sunt acolo, pe lista de vot. Nu-i ignoraţi!

Veţi spune că fabulez, că visez frumos. Dar dacă mobilizăm fiecare câte 2-3, se va face o reacţie în lanţ. Sunt mulţi oameni care sunt indecişi sau care stau acasă. Scoateţi-i! Convingeţi-i! Dacă în loc să ne plângăm că-s vise, acţionăm, atunci poate-poate merge. Iar dacă nu, măcar am făcut tot ce-am putut!

Sus inima!

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s