Magna Carta şi democraţia subtilă


Da, au votat să iasă. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a decis, prin referendum, ieşirea din Uniunea Europeană. Incolo, rămâne ca Parlamentul să ia act, să înceapă negocierile de ieşire, tot tacâmul.

Entuziaştii care de luni bune băteau toba triumfului absolut al europenismului au rămas cu gura căscată. Referendumul, odinioară o ocazie fericită de a dovedi solidaritatea, raţionalitatea, progresul înregistrat de popoarele Europei, e acum o instituţie demonizată. Vai, poporul needucat, ce şi-a făcut! Vai de ei. Şi-au făcut-o cu mâna lor. Cum ar spune englezul, they were foolish.

Şi totuşi, merge să împroşcăm cu noroi în ei? Merge să demonizăm pe acei 52% din cei peste 70% cu drept de vot din UK care au votat la referendum? Merge să considerăm că UE e aşa frumoasă şi sănătoasă, că numai un idioat ar vrea afară?

Şi de Trump zic că e prost. Nu. Tocmai, buba aici e: Trump o joacă bine. Ştie ce să zică, cum să zică. Identifică problemele adevărate, le identifică fără ocolişuri. Abordarea, soluţiile, alea sunt oribile. Dar problema! Problema o arată perfect! Progresiştii fug de probleme, vor să creadă că totul e frumos pe lume, iar dacă nu e, e din vina unor extremişti împuţiţi.

Acelaşi lucru se aplică şi englezilor. Soluţia aleasă – ieşirea din UE – e proastă. Foarte proastă. Nu numai pentru ei. Mai degrabă pentru UE e proastă, căci e un semnal ce ar putea duce la prăbuşirea Uniunii. Dar problema e adevărată. Uniunea Europeană este o construcţie ce se bazează astăzi pe un uriaş aparat de funcţionari şi experţi, răspândiţi în tot soiul de consilii, comitete şi comiţii, amintindu-ne parcă de venerabilul Trahanache. Nu avem vreo putere judecătorească de iure, judecătorii CJUE sunt numiţi de ţările membre. Nu avem un set de legi clare la nivel european, o ierarhie europeană, un bloc de constituţionalitate european care să ne arate EXACT ce instituţie face CE, câtă putere are şi unde se întâlneşte una cu alta. Avem un legislativ impotent, la mila Consilului European unde Germania îşi face jocul, susţinută de Franţa şi de Italia, avem o Comisie Europeană compusă din nişte funcţionari care impun popoarelor cum să-şi pescuiască peştele, cum să-şi împacheteze oul, cum să-şi apere statul de drept (vezi Polonia) şi cum să-şi repartizeze imigranţii, fără să răspundă în faţa nimănui, fără să aibă vreo legătură cu poporul ăla idiot care votează Brexituri. În Epoca Medievală, suveranii îşi derivau puterea din voinţa divină, îşi puneau puterile în apărarea vasalilor lor. Acuma, în loc de Dumnezeu avem Progres, în loc de apărarea vasalilor avem solidaritatea. Avem nişte organisme la nivel european care nu fac decât să scrie legi. Legi peste legi, fără legătură, fără noimă, o întrecere între grămătici. Şi marii cercetători şi cărturari au tupeul de a o numi „democraţie subtilă”, diferită, vezi doamne, de cea leninist-rousseauiană….

O Uniune Europeană care nu e nici federaţie, nici confederaţie, nici alianţă a naţiunilor, nici nimic. E o pleaşcă mare de funcţionari care şi-au găsit cum să aibă putere fără vot. Şi un instrument convanbil pentru alde Deutschland uber Alles. Cu care îşi bate vecinii pro-SUA şi anti-Putin. Păi, n-aţi auzit? Polonia autoritară, ptiu, PiS is against peace! Să-i sancţionăm!

De mai bine de 15 ani, oamenii aşteptau să se poată identifica într-un fel cu UE. Dimpotrivă, ajung să urască structura. Intelighentia multinaţională la şorţuleţ nu s-a gândit să aproprie instituţiile de oameni. S-a gândit să mai trântească trei-patru straturi de tratate şi regulamente, decizii şi directive. Poate-poate o merge. Şi atunci, când Regatul Unit, ţara în care, în secolul XIII, nişte baronaşi mai mult sau mai puţin zdrenţăroşi au venit la rege şi i-au zis că ei nu pleacă până când încronoatul nu are să semneze că el nu va încălca libertăţile poporului său şi că nu va pune taxe fără ca ei să fie de acord, că nu va conduce pentru el însuşi, când acest Regat Unit spune NU unei Uniuni în care tocmai că nimeni nu răspunde în faţa nimănui, nu există niciun contract social, niciun liant, nicio pârghie de control, de „accountability”, de ce sărim în sus să ne uimim atât?

Regatul va fi pedepsit. Asta este clar. Dar UE se poate autodistruge în proces. Fără legitimitate, Junker se poate strofoca cât o vrea. Zilele lui Merkel şi ale lui Hollande sunt numărate, doamne-ajută. Exemplul Poloniei nu va rămâne singular. Progresismul cade. Dar, vai, ce-i va urma? „Extrema-dreaptă”, adică populismul de stânga-dreapta al lui Marine le Pen, Nigel Farage şi al altor clovni periculoşi? Ecologiştii, care umblă cu cioara marxistă vopsită în verde? Stânga radicală, neomarxiştii? Cine? Există vreo forţă politică la nivel european care să-şi poată asuma reforma Uniunii? Căci, ca să fie clar: Uniunea e un lucru bun. Depinde însă cum o faci.

Nu mai merge să baţi toba cu solidaritatea. Nu poţi fi solidar cu cei care îţi vâră pumnul pe gât. Nu poţi fi solidar cu Germania când Rusia-ţi suflă în ceafă. Nu poţi fi solidar cu Franţa când se înroşeşte pe zi ce trece mai ceva ca o tomată în pârg, care îşi toacă banii pe sindicate. Nu poţi fi solidar cu oameni care cred că pot împărţi refugiaţi pe ţări de parcă ar fi marfă. Şi care mai şi cred că asta o să rezolve ceva. Atunci? Poate puţină responsabilitate. Poate puţin rule of law. Poate nişte baze supraconstituţionale de pe care să se facă o confederaţie de state independente, asociate într-o structură cu legislativ, executiv şi judiciar cu atribuţii clar delimitate de cele ale statelor membre. Sună simplu? Nu chiar.

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s