USL über alles!


Alegerile din toamnă sunt anunţate cu surle şi trâmbiţe drept arena unei mari confruntări politice, ridicată de unii la rangul unei minirevoluţii la urne. 2014 all over again! Vin oamenii să-i dărâme pe pesedei! Victorie!
Putem să continuăm să sperăm. Până la urmă, speranţa moare ultima. Dar trebuie să abordăm şi cu realism situaţia. Mulţi vorbesc de faptul că PSD are frica-n oase acum, de alegeri. Nu cred să fie aşa. Şi voi explica de ce.
Povestea noastră începe cu nişte alegeri dintr-o perioadă obscură, uitată de istorie, o perioadă de imensă instabilitate, unde nimic nu mai era sigur, unde Puterea controla tot şi trecea peste toate: 2012.
După ce au executat măiastru cam singura lovitură de stat nonviolentă din istoria României (ca apoi să eşueze lamentabil), USL, măreaţa alianţă dintre LIBERALI şi SOCIAL-DEMOCRAŢI (da, oamenii cam uită de acum 4 ani), câştiga detaşat alegerile, punând pumnul în gură ţării întregi cu 62% în Parlament şi un 12% de PP-DD, gata de absorbit. În partea ailaltă, o rămăşiţă de PDL, care în vară fugise de lovitura de stat, iar acum îşi ridica timid capul, numai ca să mimeze o încercare de opoziţie, nu mai conta. Parlamentul din România avea 588 de membri, dintre care 500 pe puţin erau devotaţi Roşului.*

rom1

Din câte se poate vedea mai sus, PSD reprezenta peste jumătate din puterea USL, mai ales că anexele PC şi UNPR erau mult mai legate de Ponta decât de Antonescu.
Între timp, s-a schimbat un preşedinte şi s-a mai schimbat şi un premier. PP-DD a dispărut în neant, PDL a fuzionat cu duşmanul său din 2007, toate bune şi frumoase.
Parlamentul, la momentul de faţă, arată complet diferit:**
rom2PC s-a unit cu fugiţii din PNL care mureau de dragul lui Ponta, formând ALDE. UNPR fuzionează (sic!) cu PMP şi Băsescu, nemesisul de mai ieri al tot românului privitor de Antene. Surprize, surprize, PNL are o forţă apropiată de a PSD în Parlament. Cu toate acestea, pesediştii nu par a avea probleme în a-şi impune agenda.
Ba mai mult, pe tot parcursul acestor 4 ani-dezastru, PNL şi PSD au votat, cot la cot, tot felul de „perle” legislative. Alegerile locale într-un tur, încercarea de amnistiere a corupţilor (cunoscută drept „Marţea Neagră”); PNL, deşi ar fi putut încerca, nu a blocat frumuseţea de proiect de lege al lui Dragnea, ce prevede tăierea a 102 taxe şi tăierea şanselor noastre de a ne menţine în limita de 1% deficit structural (pe româneşte, PSD taie bani de la stat, ceea ce face ca gaura din buget să crească, ceea ce ne dă peste cap toate planurile financiare). Bon. Frumos. Elegant. PNL se comportă de parcă e mic şi slab, dar PSD nici n-are majoritate în Parlament (de iure), nici măcar împreună cu ALDE.
De fapt, USL trăieşte. A fost evident încă de la „divorţul” lui Antonescu de Ponta. USL a reuşit pur şi simplu să-şi îndeplinească acele promisiuni electorale mai uşor de îndeplinit, adică alea de mârlani: să distrugă PDL şi să-l scoată pe Băsescu din joc. Norocul lor că Băsescu s-a distrus singur.
În acest moment, USL-ul o duce chiar foarte bine. Singura necunoscută rămâne Nicuşor Dan. Oricât de nefrecventabil ar fi pentru electoratul de dreapta, Nicuşor Dan e acul care a spart balonul USL. Dacă Dan n-ar fi decis să construiască USR şi să intre în cursa pentru parlamentare, am fi avut un USL nu de 62%, ci de peste 80%! Păi ce, doar nu votau aşa mulţi PMP. Sau ANR sau mai ştiu eu ce. De fapt, cred că PNL-PSD-ALDE ar fi avut aproape tot Parlamentul. Păstrau 5% din locuri pentru UDMR. Atât.
Să nu ne amăgim. PNL este mai nefrecventabil ca oricând. Şi-au arătat culorile încă din 2007. Tot ce era OK din PDL s-a dus demult, rămânând doar stratul gros de mârlănie FSN-istă. Băsescu a redevenit şi el un FSN-ist de stil. De fapt, ce ironie! Băsescu a devenit tot o anexă a USL, poate una mai năbădăioasă şi imprevizibilă, dar, oricum, o anexă.
Un Parlament care să se transforme în aşa hal în 4 ani, şi care totuşi să fie EXACT la fel, numai în România se putea. Dacă nu era tragedia de la Colectiv, tot Ponta organiza alegerile şi acum, chiar dacă PNL are 32% singur, iar PSD, doar 35%! Şi vă daţi seama cât 140% câştiga PSD în alde Teleorman şi peste 50% la nivel naţional.
Mai e un aspect interesant de remarcat: în Parlamentul acesta de uninominali, CCR a acceptat să se formeze grupuri parlamentare ale unor formaţiuni care n-au candidat la alegeri (că, de, ăştia au fost aleşi „uninominal” şi nu pe o listă de partid). Aşa încât alde PMP are 7% din Parlament (bine, grupul parlamentar se numeşte Grupul UNPR, ironie şi mai mare, căci UNPR nu mai există!), dar ei în multe sondaje sunt cotaţi oricum cu doar 5%. Să nu mai vorbim de ALDE, care în vecii vecilor n-o să ia de capul lui 9%! Plus cei 8% independenţi, care vă daţi seama că provin din PP-DD sau din PSD! (gen Geoană). Reprezentare… ioc. Votăm ce votăm, iese altceva, DAR, staţi liniştiţi, în fapt tot aia e! USL a crescut chiar, de la 62% la vreo 76% (35%PSD+32%PNL+9%ALDE). Ei se înţeleg foarte bine, s-a văzut de atâtea ori! E frumos să-ţi împarţi puterea.
Aşa că şansa ţării de a trece în sfârşit peste dezastrul din 2012, care ne-a împins direct la începutul anilor 90, este tocmai USR. Ştiu, la un moment dat am pomenit şi de PMP. Oricum nu speram mare lucru. Se vede şi de ce. Dar USR nu poate să se impună ca forţă politică fără să aibă un lider de dreapta (Clotilde ar fi mers, dar nu are câştig de cauză printre progresişti), fără să aibă prezenţă naţională şi fără să susţină adecvat mediul de afaceri. Mai ales, USR nu va avea parte de valul electoral la care speră. Aici nu sunt două tururi. Românii, leneşi, vor sta acasă. „Liderii” USR sunt mai degrabă tehnocraţii. Nu există niciun entuziasm în a-l susţine pe tehnocratul Cioloş, care nu candidează, doar pentru că în USR n-ai ce susţine! Sigur, Cioloş premier, OK, foarte bine. Dar nu cu Cioloş votez! Pot cei de la USR să-i convingă pe oameni că ei, Uniunea Salvaţi România, au membrii votabili, au lideri OK şi un program care să nu fie doar o anexă etatistă a Principiilor lui Cioloş? Dacă USR nu reuşeşte să trezească electoratul, PNL (pentru că blat şi pentru că prostie) nu o va face. Iar PSD va triumfa din nou. Repet: oamenii nu se vor grăbi la urne doar pentru că îl susţin pe Cioloş. Le trebuie un PARTID.

PS: Bucureşti e capitala roşie. PSD stă mai bine ca oricând aici. Din nou, Ardealul şi numai Ardealul ne poate scăpa…Vai de noi, de mitici!

*-https://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_legislative_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_2012

**- http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.gp ; http://www.senat.ro/EnumGrupuri.aspx

About andreigreceanu

Sunt un tanar din Romania. Am facut acest blog pentru a descrie niste situatii, pentru a arata dezastrul intelectual si nu numai din aceasta tara. Cred ca generatiile tinere ar trebui sa se ridice si sa faca ceva in aceasta tara, in loc sa plece din ea. Daca toti tinerii vor pleca din tara, cine va mai ramane cu initiative, cu reforme? Si vorbesc de toate domeniile, desi eu ma axez in principal pe politica si literatura. Eu cred in democratie suficient de mult cat sa-mi doresc ca ea sa functioneze si suficient de putin pentru a nu-mi face iluzii cu privire la limitele ei. Ma consider si eu un roman, si inca unul care vrea sa schimbe ceva in tara lui. De acum, mult nu pot sa fac, insa am o arma foarte importanta: scrisul. Imi place literatura, dar am gust si pentru politica. Interesanta combinatie, nu-i asa? Poate ca un copil de varsta mea nu ar trebui sa aibe asemenea preocupari, dar, in definitiv, cineva va trebui sa le aibe, si va veni momentul cand voi avea de ales o cariera. Si nu voi alege sa muncesc in strainatate. Pentru toti tinerii care gandesc ca mine si pentru cei ce inca cred ca mai bine e sa pleci in strainatate decat sa ramai si sa ajuti aceasta tara, eu va scriu. Va scriu si celor ce aveti un loc de munca, sunteti romani cinstiti si vreti o schimbare in bine. Va scriu tuturor celor interesati de literatura, tuturor celor care s-au saturat de lipsa de cultura modernista si vor o intoarcere la vechile valori, la valorile universale.
Acest articol a fost publicat în Eseuri politice și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s